Ameninţare FĂRĂ PRECEDENT la adresa României. Planul SECRET al lui Putin a fost descoperit. Reacţie de ultimă oră a NATO

RUSSIA-PUTIN

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, unde s-a întâlnit cu Klaus Iohannis, că Alianţa se bazează pe România, care, la rândul său, se poate baza pe NATO şi că este nevoie de o solidaritate puternică, în condiţiile în care Rusia este ”tot mai agresivă”.

”România este un aliat foarte hotărât, NATO se bazează pe România, iar România se poate baza pe NATO. Sunteţi gazda unei părţi importante a sistemului de apărare antirachetă al NATO. Apreciem angajamentul continuu, contribuiţi la sustinerea partenerilor şi la securitatea la Marea Neagră”, a declarat Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă susţinută alături de Klaus Iohannis.

El a mai spus că în România au fost luate ”decizii dificile care au redus deficitul şi au permis cresterea economică, permiţând creşterea cheltuielilor pentru apărare”.

”Voi folosi România ca un exemplu pentru ceilalţi aliaţi. România a fost capabilă să aibă o politică fiscală responsabilă şi să crească bugetul apărării. E posibil”, a spus oficialul NATO.

Jens Stoltenberg a mai arătat că ”este nevoie de un NATO puternic şi de o solidaritate puternică”.

”Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă să schimbe cu forţa graniţele. Vedem creşterea extremismului şi provocări care nu cunosc graniţe, cum ar fi atacurile cibernetice şi restricţiile de energie”, a mai spus oficialul NATO.

Sursa: VOCEA TRANSILVANIEI

loading...

Be the first to comment on "Ameninţare FĂRĂ PRECEDENT la adresa României. Planul SECRET al lui Putin a fost descoperit. Reacţie de ultimă oră a NATO"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*