BOR anunță măsuri DRASTICE după scandalul Pomohaci. Cum vor fi monitorizați preoții

patriarh

Biserica Ortodoxă Română anunță măsuri drastice după scandalul în care este implicat părintele Cristian Pomohaci. Patriarhia Română, prin sinoadele mitropolitane, va analiza periodic aspectele privind disciplina clerului din parohii şi din toate instituţiile bisericeşti şi vor propune Sfântului Sinod soluţii concrete de promovare a vieţii duhovniceşti, anunţă Patriarhia Română, potrivit unui comunicat de presă remis stiripesurse.ro

“În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieţii duhovniceşti şi morale a slujitorilor bisericeşti de toate rangurile, a vieţuitorilor din mănăstiri şi schituri, precum şi a credincioşilor mireni din parohii şi din toate instituţiile bisericeşti. În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului şi mirenilor şi vor propune Sfântului Sinod soluţii concrete de promovare a vieţii duhovniceşti”, arată Patriarhia Română.

Decizia vine în contextul în care Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a deschis o anchetă în cazul preotului Cristian Pomohaci, care slujeşte într-o comună din Mureş, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, după ce o presupusă convorbire între ei, care conţine propuneri indecente, a apărut pe internet.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru Mediafax, că Biserica percepe cu mâhnire un asemenea scandal, dar, în cazul în care înregistrarea se dovedeşte a fi autentică, vor fi luate cele mai dure măsuri.

În prezent, preotul Cristian Pomohaci nu mai poate ţine sluijbe. În 30 de zile, acesta trebuie să demonstreze, în faţa Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, că este nevinovat.

loading...

Be the first to comment on "BOR anunță măsuri DRASTICE după scandalul Pomohaci. Cum vor fi monitorizați preoții"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*