Cristian Campeanu: De la Ponta la Dragnea, PSD rămâne cancerul României

ponta-dragnea

După Ponta, care ține să lase moștenire un Stat supradimensionat și un popor slab de asistați social, România lui Dragnea va fi o țară feudalizată, cu un stat supus interselor baronilor locali, fără ambiții naționale și fără viitor. Încă o dată cea mai mare piedică în calea dezvoltării României și cancerul care o mănâncă din interior se dovedește a fi moștenitorul Partidului Comunist: PSD.

Vă mai amintiți că a existat odată, demult, un Minister al Marilor Proiecte, condus de ministru ambițios numit Dan Șova? Dacă nu, este pentru că praful s-a ales de acest minister, pentru că guvernul Ponta nu a dus la capăt nici măcar un proiect durabil, mare sau mic, și că Șova ca și prietenul și șeful său s-a dovedit a fi în cele din urmă o fraudă din cap până în picioare. Dar nu despre Șova și Ponta dorim să vorbim. Primul nu (mai) este nimeni în România, iar cel de-al doilea este pe calea către o ieșire de mult oportună și mult prea mult amânată. Ce prăbușire mizerabilă pentru un tânăr aspirant la gloria națională! S-a visat un despot luminat de inspirație orientală și s-a dovedit un caracter ticălos și meschin de curcă lașă, care iese din scenă umilit și călcat în picioare de cârdul baronilor PSD.

Vrem însă să vorbim despre dezvoltarea României, dacă tot a acuzat susamintitul în aceeași manieră lașă UE, FMI și conspirația americano-europeană că nu ne lasă să ne dezvoltăm. Guvernul se laudă cu un excedent bugetar de un miliard de euro pe care îl oferă drept argument pentru susținerea noului Cod Fiscal alături de cele 4% creștere economică. Ambele argumente sunt minicinoase și cinice. Mai întâi, pentru că 4% din puțin nu este cine știe ce performanță. Produsul Intern Brut al României rămâne unul dintre cele mai mici din Europa. În cifre absolute, economia românească produce mai puțin decât o țară cu o populație și un teritoriu semnificativ mai mici cum este Cehia, ca să ne raportăm doar la fostele state comuniste. Ceea ce înseamnă că România este în continuare subdezvoltată în raport cu media europeană dar și că stă pe un potențial de dezvoltare neexploatat. Or, trebuie să fii un geniu economic că să înțelegi că una din căile cele mai rapide de creștere a economiei naționale este investiția în infrastructura rutieră disperat de slab dezvoltată. Adică în autostrăzi. Și nu în orice autostrăzi, ca aia care trebuia să ducă de la București la Alexandria, la ușa Bombonicii (lui) Dragnea ci în autostrăzile „strategice” care leagă provinciile istorice între ele și care să ducă toate spre Vest, că acolo este locul României. Din acest punct de vedere, cea mai simplă și ușoară decizie ar fi fost construcția Comarnic-Brașov, cu sau fără banii băncilor, adică, dacă era nevoie cu o finanțare consistentă de la stat. Nimic nu ilustrează mai bine incompetența, corupția fără margini și ipocrizia sordidă a lui Ponta și a guvernării sale decât eșecurile colosale în privința autostrăzilor Comarnic-Brașov și Pitești-Sibiu. Nu mai vorbim de Bacău-Brașov, de Craiova-București, cerută și promisă americanilor de la Ford, nu mai vorbim nici măcar de un eventual proiect care să lege Bucovina de Maramureș și nordul Transilvaniei. Un lider național responsabil, nu un papițoi umflat cu pompa serviciilor secrete ca Ponta, ar fi trebuit după aproape trei ani de guvernare să aibă aceste proiecte demarate și să se gândească deja la proiecte regionale, care să lege mai mult Republica Moldova de România și de Uniunea Europeană și să asigure accesul României spre sud, prin Bulgaria și spre Balcanii de Vest, spre Serbia, atunci când va veni momentul. Dacă ai ambiții de lider regional, faci planuri de investiții regionale. În schimb, noi nu suntem capabili să administrăm nici măcar fondurile pe care le avem pentru a lega provinciile istorice între ele și a asigura infrastructura propriei noastre dezvoltări, darămite să ne extindem la vecini. Și această impotență s-a văzut în faptul că guvernul a tăiat constant și substanțial sumele destinate investițiilor și infrastructurii și le-a mărit pe cele alocate cheltuielilor sociale, ca și cum scopul guvernării PSD a fost să construiască o țară de oameni săraci dependenți de ajutorul statului. Ultima măsură de acest gen a fost la rectificarea bugetară când s-a luat un miliard de la Transporturi și s-a dat peste un miliard la Ministerul Muncii.

În al doilea rând, într-o țară slab dezvoltată ca România, cu un deficit fără speranță al Bugetului Asigurărilor Sociale și cu sisteme de Sănătate și Educație subfinanțate, a te lăuda cu excedentul bugetar este obscen. A se slăbi cu creșterea performanețelor ANAF în colectarea taxelor că nu la asta se reduce rolul statului. Dacă nu face investiții publice, nu alocă mai mult la Sănătate și Educație, se împrumută să plătească pensii dar colectează eficient taxele atunci statul român în proiectul PSD/Ponta este ca șarpele mitic Uroboros, care își înghite propria coadă: există ca să strângă taxe pe care să le cheltuiască „eficient” pentru a strânge și mai multe taxe. În aceeași „logică” circulară a statului care se alimentează cu taxe și impozite doar pentru a asigura bunăstarea unei clase privilegiate de funcționari de (partid și de) stat se înscrie și proiectul Noului Cod Fiscal concomitent cu creșterea salariilor bugetarilor. Problema Codului Fiscal nu este reducerea taxelor pentru că acesta este ultimul loc unde să citiți că taxele și impozitele mari fac vreun bine economiei țării, ci pentru că ele nu sunt însoțite de o modernizare și restructurare masivă a aparatului de stat. Vor fi tot 1,2 milioane de bugetari, cu salarii substanțial mai mari. Ceea ce practic nu mai lasă loc pentru investiții publice însemnate și programe cu adevărat naționale. Speranța de dezvoltare va rămâne în sarcina investitorilor privați, care însă, vor investi acolo unde interesele lor sunt mai bine satisfăcute. Din punct de vedere geografic, știm unde se concentrează aceste interese. În București și în Transilvania, restul țării riscând să rămână în continuare subdezvoltată cronic.

Dar nici dacă acest „proiect” de țară al unui iresponsabil ca Ponta nu va fi dus la capăt și frâile puterii vor fi preluate, în PSD și în Guvern de Liviu Dragnea, perspectivele pentru România nu vor fi mai bune. România lui Dragnea este România baronilor care l-au ajutat să-l mazilească pe Ponta. Dar, în esența sa, feudalismul este local, nu național. În România lui Dragnea prioritate vor avea întotdeauna drumurile locale și comunale pentru că ele aduc voturi și bani la partid prin „justa” dijmuire și nu vor exista niciodată bani pentru autostrăzi. În România lui Dragnea Justiția va fi feudalizată prin „regionalizare” și limitarea puterii centrale. Vă amintiți, că după Mazăre și Nicușor Constantinescu de la Constanța ca și după Duicu de la Mehedinți au trebuit să vină cei de la DNA București, pentru că DNA-urile locale nu-i deranja pe baroni nici cu o floare? În România lui Dragnea, cei de la București nu vor mai putea face acest lucru.

Sub PSD-ul lui Ponta, România era un stat supercentralizat și supradimensionat al cărei potențial de dezvoltare era subminat în mod deliberat. Sub PSD-ul lui Dragnea, România va rămâne o țară subdezvoltată, unde comunitățile locale vor fi legate de glia administrată de baronul de partid. Indiferent de metamorfoza pe care trece și de schimbările de lideri, PSD, ca urmaș legitim al Partidului Comunist rămâne cea mai mare nenorocire pentru România și cancerul care o mănâncă din interior.

Sursa: romanialibera.ro

loading...

Be the first to comment on "Cristian Campeanu: De la Ponta la Dragnea, PSD rămâne cancerul României"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*