DAN TAPALAGA: Ponta, pleaca si tine minte: Statul nu mai sunteti voi!

dan-tapalaga

​Victor Ponta completeaza galeria celor care s-au crezut insusi statul a doua zi dupa ce au pus mana pe putere. Sub presiune interna si externa, va pleca in cele din urma neintelegand ca exact asta e motivul caderii lui. Romania a intrat de ceva timp in alta etapa istorica, in alta faza a evolutiei, in alt context. Nimeni nu mai poate exercita azi puterea in mod arbitrar, ca un vataf pe mosie. Aceste vremuri au apus. Se schimba radical paradigma utilizarii statului de catre politicieni si un model de a face politica.
Daca urmariti toate mesajele americanilor din ultimii ani, veti vedea o linie rosie: coruptia este cancerul democratiei in statele Europei de Est. Iar daca priviti si mai atent, vedeti cum dincolo de aceasta linie rosie pandeste Rusia, asteptand ca democratiile sa slabeasca pentru a captura state. Ucraina, roasa de coruptie, a fost prima victima. Ungaria, alta democratie pusa in cap, a sarit si ea de pe orbita occidentala, spre satisfactia lui Putin. Bulgaria si Balcanii de Vest intra si ele la capitolul state esuate, cum inspirat le-a numit recent Cristian Campeanu.

Acesta este contextul mare. Revenind la situatia interna, am avut in ultimii anii destule exemple din care a rezultat un singur lucru memorabil. Toti, dar absolut toti cei care s-au crezut statul sau chiar mai puternici si au incercat sa-si subordoneze institutii au sfarsit prost: de la Nastase, Vantu si Voiculescu pana la Udrea si astazi Ponta. De la politicieni la moguli sau oameni de afaceri, n-a scapat niciunul care s-a autoproclamat sediul puterii absolute sau a manevrat-o gresit. Aici va trebuie sa aveti mereu in minte conflictul dintre Occident si Rusia, dintre modelul democratic si modelul autoritar. Noi evoluam inca la mijloc.

Vestul are oroare de despoti, de paranoici, nu crede in puterea absoluta, adora institutiile functionale, cultiva legea, statul de drept si manifesta respect fata de proprii cetateni. Estul, cu Putin in frunte, crede exact pe dos, in verticala puterii, in institutii subordonate, cultiva arbitrarul, coruptia si nu da doi lei pe ceteteni. Ponta, ca multi dintre predecesorii sai, a ales modelul gresit. Adica a spus ca vrea in Vest, dar a facut totul sa ramana in Est. Acum, fiind in situatie de criza si maxima tensiune regionala, nu mai tine dublul discurs. Nimeni nu mai are timp si disponibilitate cu farsori.

Acest lucru, din fericire, a fost inteles in tara. L-a inteles inainte de toate populatia manifestand sprijin masiv pentru institutiile cheie. Apoi, optiunea pentru modelul occidental este, din fericire, clara. Bulgarii, de pilda, a ramas sentimental alaturi de rusi. Romania, asa cum e, a ramas o insula intr-o mare de tari scufundate in coruptie, populism si nationalism feroce. Ponta si PSD ne duceau in mare viteza in aceasta directie, cu Ghita, cu Sova, cu tata socru, cu tot clanul penalilor din partid (ingrozitoare poza penala de la varful acestui partid). Au inteles ca nu modelul occidental ii salveaza pe termen lung, asa ca din 2012 incoace se tot straduiesc sa schimbe modelul de tara. Din fericire, n-au reusit.

Ar fi o eroare sa ne culcam pe o ureche cu gandul ca ne vor salva mereu altii sau ca demolatorii se vor opri. Noi insine avem primii datoria sa ne aparam de inamicii interni, mai ales cand acestia lupta impotriva noastra la vedere. Atacul s-a manifestat violent in ultimele saptamani impotriva sistemului judiciar. Nu intamplator, deoarece in justitie se mai impiedica azi. Odata imblanzita, Romania ar ajunge rapid un stat captiv ca toate celelalte. Trebuie sa admitem ca nu avem prea multe optiuni.

Din acest motiv, nu este suficient sa plece Ponta cu ai lui. Trebuie oprit, refuzat si iesit in strada daca in locul lor ni se va propune acelasi profil de politician corupt, gata sa puna la pamant institutii, sa rastoarne statul, fara respect fata de democratie, institutii si cetateni, care vine cu clanuri si retele mafiote puse pe jaf si prada. Ponta trebuie scos pe tusa, dar impreuna cu toti cei care cred ca statul sunt ei, fie ca vorbim de politicieni, moguli sau oameni de afaceri.

In fine, ziua in care un procuror declanseaza urmarirea penala impotriva unui premier in functie marcheaza inca un moment importat in istoria recenta a justitiei din Romania. Sistemul judiciar s-a eliberat de complextul fata de politicieni de rang inalt pe 20 iunie 2012, ziua condamnarii lui Adrian Nastase, fost premier la data respectiva. Orice devine posibil din 5 iunie 2015, cand un procuror l-a anuntat pe Victor Ponta, premier in functie, ca are calitate de suspect, fiind acuzat de spalare de bani, fals si conflict de interese. De aici incolo, va fi cam riscant pentru orice politician sa spuna: statul sunt eu. Nu mai impresioneaza pe nimeni. Moarte sigura.

loading...

Be the first to comment on "DAN TAPALAGA: Ponta, pleaca si tine minte: Statul nu mai sunteti voi!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*