Din ciclul Nu mă insulta zicîndu-mi ziarist român! Azi: Dan Tapalagă se implică într-o afacere de tip securistic

cristoiu

Sînt la Găgești Deal, în Chioșc.
Citesc.
Pe telefon apare următorul Mesaj:
„Florin Pușcaș, de la stiripesurse.ro.
Voiam să vă cer o opinie despre informațiile apărute pe blogul presacurată.wordpress.com (pare un blog cu dedicație, de genul celui pe care au apărut pozele cu Elena Udrea la Paris anul trecut). Dacă aveți 3 minute. Mulțumesc!”

Am crezut prima dată că e vorba de niște poze făcute în secret și publicate, după modelul Elena Udrea la Paris, despre mine de la vreo întîlnire cu vreun politician.
Înainte de a fi arestată preventiv, Elena Udrea m-a sunat pentru a mă ruga să ne întîlnim în oraș.
Cu Elena Udrea relațiile se răciseră spre finele lui 2014, pentru că eu am fost un adversar public înverșunat al înscrierii sale în cursa electorală, și nu oricum, ci înlăturîndu-l brutal pe Cristian Diaconescu.
Pe parcursul întîlnirii, Elena Udrea m-a tot bătut la cap că suntem urmăriți, fotografiați, o noutate în prestația ei de pînă acum.
I-am zis: Doamnă deputat (așa-i spun eu Elenei Udrea – cei care o interceptează știu asta – n-o tutuiesc, cum fac aproape toți jurnaliștii, pentru că nu tutuiesc nici un om politic), mi-e greu să cred că avem o presă atît de bună încît să afle și să dea știrea despre întîlnirea noastră. Dacă vreun jurnalist publică o fotografie sau măcar o știre despre întîlnire, eu îi dau un premiu pentru profesionalism, nu înainte de a-l felicita pentru profesionalismul dovedit.

De la întîlnirea din ianuarie 2015 n-a apărut nici o fotografie.
Mesajul lui Florin Pușcaș m-a făcut curios.
Eram convins că pe blogul respectiv fuseseră publicate poze de la întîlnirea cu Elena Udrea și mă pregăteam să-l premiez pe jurnalistul care aflase de întîlnire.

Am găsit cu greu site-ul respectiv, deoarece avea prea puține accesări și mai ales își însușea în mod nepermis numele unui blog cu autoritate în materie de judecare a presei.
Era, într-adevăr, un blog cu dedicație.
Îmi era dedicat mie.
Exclusiv.
Deși purta un titlu revoluționar, nici un alt jurnalist nu făcea subiectul unei așa zise curățenii în presă.
Nu aveam pe cine premia.
Mai întîi pentru că blogul cu pricina nu dădea fotografii de la întîlnirea mea cu Elena Udrea și, apoi, pentru că materialul publicat nu era semnat.

Pe 25 august 2015, data cînd apare pentru prima dată blogul respectiv, era publicată prima parte dintr-o așa-zisă anchetă cu titlul Afacerile „Maestrului” contracte de 365. 000 de euro din bani publici.

Pentru cine rămînea la titlu, imaginea despre mine era cea a unui tip care s-a îmbogățit din afaceri cu statul, cineva între Dinu Patriciu și Ion Nicolae. Se înțelegea din titlu că eu mă prefac doar că scriu zilnic de ani întregi cîte două editoriale, că stau la BAR de dimineață pînă seara, c-am publicat 15 cărți, c-am făcut ziare, televiziuni, emisiuni tv. În realitate, mă ocup de afaceri. Și nu orice fel de afaceri, ci afaceri cu statul, tipice celor care fac parte din clientela partidelor.

Pentru cei care au lucrat cu mine, prăpastia dintre mine și a face afaceri e demult o axiomă.
Nu de alta, dar în materie de afaceri sunt de o prostie rară.

Afaceri cu statul înseamnă o relație bună cu guvernările postdecembriste, sau măcar cu una dintre ele.
Era greu de presupus că vreun premier, vreun președinte, vreun membru al vreunui guvern au încălcat legea dînd contracte din bani publici unuia ca mine, care i-am făcut în fel și chip.

Am citit această primă parte.
Nu era nici o dezvăluire.
Tema contractelor primite de o firmă la care eu sunt acționar minoritar și pe care n-am condus-o și n-o conduc nu era nouă. O mai exploatase pe larg Trustul lui Dan Voiculescu după ce, refuzînd să fiu complice la ticăloșiile mediatice împotriva lui Traian Băsescu, am plecat de la Antena 3. Mihai Gâdea îi dedicase cîteva emisiuni în care ținuse predici de telenovelă despre cum mă iubește el, dar Adevărul e mai puternic decît iubirea.

Nu e un secret că din 2005 sînt acționar într-o firmă din Buzău, prin majorarea capitalului social, înființată în 1997 de Vlad Pufu.
Vlad Pufu e ziarist.
Un ziarist bun, care a lucrat cu mine la Evenimentul zilei.
După plecarea mea de la Evenimentul zilei, în februarie 1997, ca mulți din echipa mea, și-a făcut alt rost.
S-a întors la Buzău (de unde e) și a înființat o firmă de media.
L-am ajutat cît am putut cu sfaturi din domeniul presei.
La cele din spațiul de afaceri nu mă pricep.

În 2005, cînd a hotărît să se extindă mi-a dat acțiuni la firma sa.
Pentru că numele meu atrăgea mediatic, am devenit acționar principal.
Fără să dau nici un ban.
Am acceptat deoarece era vorba de o firmă care se ocupa cu presa și cu cărțile.
În schimbul acestor acțiuni, am pus umărul la relansarea editorială a Firmei:
Ziar local, radio, televiziune, editură.

O dată încheiată relansarea, cum fac de obicei, nu m-am mai interesat de firmă.
Cu ceva ani în urmă, i-am dat acțiuni lui Vlad Pufu și-am devenit acționar minoritar.
Acționar principal și manager e Vlad Pufu.
Habar n-am ce contracte a încheiat sau încheie firma.
Habar n-am ce publică Șansa și televiziunea locală.
Am încercat amîndoi cu aceeași firmă un ziar la Vrancea, dar ni l-a omorît Marian Oprișan.

N-am luat nici un leu dividende din 2005 pînă azi.
Nu folosesc firma pentru a-mi plăti utilitățile.
Singura utilitate pe care mi-o plătește firma e telefonul, care a fost de la început pe firmă.
Deși am probleme cu tăiatul (întotdeauna întârzie plata abonamentului), n-am avut timp să-l mut pe numele meu.

Din cînd în cînd, în drum spre Focșani, dacă Vlad Pufu e la Buzău (lucrează ca director la B1Tv, din cîte se vede fără nici un folos pentru mine, deoarece n-am nici o colaborare plătită cu postul), mă opresc să beau o cafea și să aflu cîte ceva despre firmă.

De fiecare dată, Vlad Pufu mi s-a plîns cît de greu e să asiguri supraviețuirea unei firme de presă.
Și de fiecare dată mă felicit că nu conduc nici un ziar, nici o editură, nici o televiziune de știri.

Printre altele, ca să supraviețuiască, firma a cumpărat o tipografie.
Care tipografie, ca să supraviețuiască, a participat la diferite licitații vizînd tipărirea de cărți, afișe, broșuri, reviste efemere.

Materialul acuzator de pe blogul înființat doar pentru a dovedi ce afaceri fac eu cu statul din 2005 pînă azi, trecea în revistă contractele de publicitate și de tipărire ale firmei.
Deși n-am habar de ele, mi-am dat seama, ca ziarist, că nu conțineau nimic ilegal.
Firma participase la licitații deschise de diferite instituții de stat sub toate guvernele – Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta – și obținuse contracte de tipărire a unor materiale.
Ca firmă de media (televiziune, ziar, radio), obținuse contracte de publicitate.

Materialul mă acuza că am făcut afaceri cu statul sub toate guvernele.
Dincolo de faptul că nu eu făcusem afaceri (firma nu e a mea), rezulta că, deși atacasem toate guvernele, guvernele nu ținuseră cont de asta și mă favorizaseră.

Uluitor nu era textul, repet, care nu făcea altceva decît să copie de la Registrul comerțului contractele obținute de firma de la Buzău, ci caracterul securistic al manavrei.
Blogul era înființat doar pentru a publica această primă parte.
Nu mai publicase și n-avea să publice nici un material despre vreun alt jurnalist.

Înțelegeam:
Începuse cu mine, plecînd de la premisa că prin numele meu atrăgea atenția.
Dar de ce nu continua cu alți jurnaliști, unii dintre ei de notorietate ca oameni de afaceri?
Apoi, nu vedeam nici un motiv pentru care textul era nesemnat.
De regulă se folosește trucul nesemnării unui material, pe un blog misterios, cînd e vorba de dezvăluiri făcute de cineva din interiorul unui serviciu secret despre șefii acelui serviciu. Autorul se teme de repercusiuni pentru dezvăluirile sale, inclusiv de cele cerute de lege.

Eu însă sunt un biet pensionar.
Admițînd că m-ar fi supărat textul respectiv, ce putere aveam ca să-i fac neplăceri autorului, dacă acesta se semna sau proprietarilor blogului, dacă aceștia se dezvăluiau public?
După lectura materialului, am înțeles demersul lui Florin Pușcaș de de la știripesurse.ro, un jurnalist pe care-l urmăresc pe site-ul respectiv, dar nu-l cunosc.
Citise articolul (cu un anume scepticism salutar, avînd în vedere că era un blog cu dedicație și că textul nu era semnat) și înainte de a face o știre, mă contactase pentru a-mi afla opinia.

Una dintre regulile de bază ale ziaristicii reclamă ca înainte de a publica ceva acuzator despre cineva să-l contactezi pentru a-i cere părerea.
Mai ales cînd e vorba de un text apărut fără semnătură pe un blog dubios.
Florin Pușcaș se conformase acestei reguli.

L-am sunat și i-am spus istoricul prezenței mele ca acționar.
I-am mai spus că subiectul Firma lui Cristoiu a mai fost tratat de dușmanii mei.
Dacă e vorba de o știre, i-am zis, ea ar trebui să remarce bizareria:
Un blog fără identitate asumată publică un articol în 25 august 2015, nesemnat.
După aia, diferitelor ziare și site-uri li se dau mesaje cu linkul la blogul respectiv.
Aici a fost greșeala mea.
C-am zis la telefon că e vorba doar de prima parte.
Din 25 august 2015 pînă cînd vorbeam (24 septembrie 2015) nu apăruse partea a doua.

Mi se tot atrage atenția c-am telefonul interceptat.
N-am ținut cont și nu țin cont de asta, deoarece tot ceea ce spun la telefon eu scriu sau zic la televizor.

Corect, Florin Pușcaș n-a publicat nimic despre material.
Peste 2 zile, pe 26 septembrie 2015, surpriză:
Apare partea a doua!
Apoi, pe 27 septembrie 2015, partea a treia.
Ca să nu mai spun eu că e vorba de o singură parte!
Aceaste părți erau de tot hazul.
Nu se vorbea despre mine (deși titlul mă acuza pe mine), ci despre cel de-al treilea acționar al firmei (cu 5 la sută), proprietarul unui hotel din Buzău. Hotelul n-are nici o legătură cu firma de presă la care eu sunt acționar. Respectivul e faimos în Buzău ca om de afaceri. Fusese pus acționar minoritar, în 1997, de Vlad Pufu, care locuiește în Buzău. Pe pagini întregi se înșirau eforturile acestui proprietar de a-și moderniza hotelul cu bani europeni. Printre altele respectivul apelase și la Ministerul turismului, condus de Elena Udrea. De aici plecînd, articolul conchidea că proprietarul hotelului a obținut fonduri europene prin intermediul meu, care am scris bine despre Elena Udrea. Întreagă această parte, trasă de păr, avea drept principală acuzație că eu sunt asociat cu un tip care a făcut afaceri cu statul prin firmele pe care le deține.

Pe 6 octombrie 2015, altă surpriză:
Dan Tapalagă face mare caz pe Facebook de dezvăluirile de pe blogul dubios văzînd în articolele nesemnate confirmarea tezei sale că eu de aia am apărat-o pe Elena Udrea de asaltul Binomului SRI-DNA, pentru că ea mă plătește!
Dan Tapalagă pune pe Hotnews materialul.
În aceeași zi, textul, tot cu Elena Udrea acuzată, apare pe un site dubios, specializat în insulte și calomnii și el cu materiale nesemnate.

Marți, 6 octombrie 2015, Dan Tapalagă își exprimă speranța că dezvăluirile blogului dedicat mie vor continua.
Miercuri, 7 octombrie 2015, apare și partea a IV-a.
De data asta, pentru că nu mai avea ce să scrie, cu prezentarea unui împrumut al firmei la BCR (un împrumut pur și simplu, ivit din problemele de supraviețuire pe care le are firma, ca toate firmele de presă) și cu istorisirea despre firma de la Buzău, istorisire bazată pe date publice de la Registrul comerțului.

La un moment dat, i-am cedat lui Vlad Pufu acțiuni astfel încît el să devină acționar principal. A fost o decizie de a mea, bazată pe nevoia unei dreptăți.
El se ocupase și se ocupa de firmă.
Era nedrept să fiu eu acționarul principal.
Materialul de pe blogul misterios vedea în asta pitirea mea după postura de acționar minoritar, deoarece se anunțau contracte cu dedicație.
Așadar, tocmai cînd firma înflorea (prin contracte, vezi Doamne! aduse de mine) eu cedez acțiuni, renunțînd la condiția de acționar principal!

Dacă l-aș considera pe Dan Tapalagă ziarist, aș face observația că în timp ce Florin Pușcaș a respectat norma contactării mele, pentru o opinie, prudent față de un blog dubios, Dan Tapalagă n-a respectat norma.
Dan Tapalagă nu e ziarist.
Implicarea lui într-o afacere dubioasă, de tip securistic, îmi spune însă cine e regizorul acestei campanii împotriva mea:
Noua Securitate.

loading...

Be the first to comment on "Din ciclul Nu mă insulta zicîndu-mi ziarist român! Azi: Dan Tapalagă se implică într-o afacere de tip securistic"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*