DNA: Percheziții la Apa Nova, la Primăria Capitalei și Primăria Sect.1. Costin Berevoianu, fost consilierul personal al lui Oprescu, vizat de ancheta procurorilor

image

DNA Ploiești a efectuat astazi percheziții la Apa Nova București, la Primăria Capitalei și la Primăria Sectorului 1, la fel ca și în alte locații. Procurorii au ridicat documente de la Apa Nova urmand a duce la audieri mai multe persoane.
Procurorii DNA Ploiești efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență. Conform surselor citate, există suspiciuni că săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență a condus la creșterea nejustificat de mare a tarifului apă/canal practicat în București.

Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, este vizat de ancheta procurorilor DNA Ploiești. Berevoianu a ocupat, de-a lungul timpului, mai multe funcții, între care cea de consilier personal al lui Oprescu și cea de președinte al Consiliului de Administrație al RADET. El a fost implicat în renegocierea contractului semnat între Primăria București și Apa Nova, fiind delegat de Sorin Oprescu să pregătească negocierile cu conducerea societății de furnizare de apă și servicii de canalizare. (conform Agerpres)

Directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, a precizat că procurorii anticorupție din Ploiești au solicitat, joi, conducerii instituției o serie de contracte comerciale din perioada 2008-2015. “În cursul dimineții, la sediul Apa Nova București s-au prezentat doi domni procurori de la DNA — Serviciul Ploiești, solicitând o serie de documente contractuale, pe care conducerea instituției le va pune la dispoziție în toată transparența posibilă. Nu cunoaștem motivul pentru care s-au interesat de aceste documente. Documentele solicitate sunt pentru perioada 2008 — 2015. Sunt contracte comerciale cu subantreprenori de-ai noștri”, a afirmat Epsică Chiru la sediul Apa Nova, conform Agerpres.

Sunt duși la audieri, cu mandat, la sediul DNA Ploiești, consilierul lui Sorin Oprescu, Costin Berevoianu, precum și omul de afaceri, Ovidiu Traian Semenescu, consilier al Apa Nova București. Semenescu este un simpatizant al Inițiativei România Liberală, fondată de Vlad Moisescu, transimte

loading...

Be the first to comment on "DNA: Percheziții la Apa Nova, la Primăria Capitalei și Primăria Sect.1. Costin Berevoianu, fost consilierul personal al lui Oprescu, vizat de ancheta procurorilor"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*