El i-a suflat şi casa, şi soţia lui Oprescu

09_niculae-grama_ab875e6bbe

Prezenţă discretă, fosta nevastă a lui Sorin Oprescu nu a ieşit niciodată în faţă. De primarul acum suspendat s-a despărţit în urmă cu mulţi ani, iar despre ea nu se cunosc foarte multe lucruri. Se ştie că este medic şi cam atât. După divorţul din 1988, Simona Fica şi-a refăcut viaţa cu un arhitect din Bucureşti. Ca într-o familie mare şi fără gelozii, acesta are numai beneficii de pe urma lui Oprescu.

09_simona-fica_9b934cd122
Magistraţii au decis să-l mai ţină pe Sorin Oprescu după gratii, timp în care îşi poate pregăti apărarea pentru un proces cu acuzaţii foarte grave.

Reamintim faptul că procurorii îl acuză pe primarul suspendat al Capitalei de luare de mită, iar sumele vehiculate sunt de ordinul milioanelor de euro.

În mod ciudat, nici unul dintre membrii familiei acestuia nu au mers până acum în arestul preventiv ca să-l vadă, deşi fratele şi fiul lui au fost aşteptaţi joia trecută.

Cu atât mai puţin fosta soţie a lui Oprescu, medicul Simona Fica, de care edilul a divorţat în 1988. Sorin Oprescu a vorbit întotdeauna la superlativ despre femeia care i l-a dăruit pe Mircea şi chiar a fost pe punctul de a se împăca cu ea, însă nimeni nu ştie că un alt bărbat a reuşit s-o întoarcă din drum.

Dovadă că în 2012 ea i-a donat chiar 18.000 de lei pentru campania electorală, după cum reiese din declaraţia de avere a primarului de la acea vreme.

«Rivalul» are statut de privilegiat

Simona Fica, medic endocrinolog în cadrul Spitalului Elias, şi-a găsit fericirea în braţele unui alt bărbat, un arhitect de prestigiu, profesor la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. Este vorba despre Niculae Grama, specializat, culmea, în arhitectura spitalelor.

Poate că la fel de întâmplător este şi faptul că el a lucrat pentru un proiect din cadrul Spitalului de Oncologie, pentru proiectul “Spitalul European Bucureşti”, pentru o clinică din centrul Capitalei, pentru unitatea de primire Urgenţe din Ploieşti, dar şi pentru amenajarea Bisericii Sfântul Spiridon din Capitală.

Unele din aceste obiective primind finanţare chiar de la Primăria Capitalei, instituţie condusă de Oprescu. Practic, primarul, vrând-nevrând, şi-a ajutat nu doar fosta soţie, ci şi pe “rivalul” său. Şi nu doar atât. Grama a proiectat şi clădirea care are ca sediu compania de servicii medicale Medisystem, deţinută de fiul lui Oprescu.

De departe cel mai spectaculos proiect îl reprezintă mansardarea vilei de pe bulevardul Aviatorilor în care a locuit Oprescu şi pe care i-a cedat-o Simonei Fica. În această casă care aparţine lui Oprescu locuiesc acum fosta soţie şi noul ei soţ, într-un decor de vis.

sursa www.libertatea.ro

loading...

Be the first to comment on "El i-a suflat şi casa, şi soţia lui Oprescu"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*