EXPLOZIV! Fost general SIE pentru COMISARUL.RO: Nu vă impacientați, Ghiță, după ce se va calma, VA SPUNE TOT DESPRE Ponta/DEZVĂLUIRI INCENDIARE

image

Dacă Ponta ar fi câștigat alegerile, SRI ar fi fost condus acum, din umbră, de Sebastian Ghiță. La fel cum conducea Sorin Ovidiu Vântu în 2002-2004. Acest individ s-a crezut pentru câteva luni, în baza relației cu Ponta, Dumnezeul României. Dacă nu ar exista atâta ipocrizie la vârful liderilor din PSD și nu numai, și s-ar spune adevărul despre cum se purta până pe 16 noiembrie acest individ, toată țara s-ar îngrozi. Spiona și amenința pe toată lumea. Și toți, găunoși, tremurau. Se folosea de numele lui Ponta peste tot, fără nici un fel de perdea. Dealtfel, noi, aici la Comisarul.ro, am difuzat o înregistrare în care se vede limpede care erau relațiile dintre Ponta și Ghiță.

Sebastian Ghiță a fost agățat, la începutul anilor 2000, într-un grup infracțional care avea în spate niște băieți de la SRI Prahova, povestește fostul general SIE, consultat de Comisarul.ro în probleme de intelligence. Au apucat și ei ultimele tunuri cu combustibili pentru fosta Iugoslavie. Cred că avea cam 22-23 de ani, era un puștan avid de bani făcuți peste noapte. Cu mult tupeu și nesimțire bine deghizate sub un zâmbet de fațadă. Au fost prinși. Și trimiși în judecată. Cred că el se mai judecă și acum. Deși n-a pățit nimic, la intervenția unchiului său, Vasile Domente. Care a intervenit la Gioni Popescu. Iar nevasta generalului, fost șef al Cooperației pe timpul lui Ceaușescu, era judecătoare la Înalta Curte. Madam Lucia Popescu. Vorbim de vremuri când încă funcționa telefonul la judecător și la procuror. Așa a intrat Sebastian Ghiță în lumea serviciilor secrete. Ca o biată slugă datoare. Într-un județ unde , în 2008, a izbucnit cel mai grav scandal de corupție din interiorul SRI. Care s-a finalizat cu trimiterea în judecată a capilor Secției Prahova a SRI, în 2009. Pentru că a fost salvat, băieții l-au pus să și semneze, cred că prin 2004, un document. Ca să-l aibă la mână. Pe viitor.

Așa începe povestea lui Sebastian Ghiță spusă succint de un specialist care și-a întins niște antene pentru a face lumină într-un nou caz de manipulare publică: Ghiță și Ponta, victimele Binomului.

Așa am aflat că Sebastian Ghiță a fost și este un personaj care are acces la Traian Băsescu. Și că acesta l-a promovat și folosit din plin în ultimii ani. Implicându-se direct în separarea lui Ghiță de SOV în cazul Realitatea TV. Tot Băsescu l-a plasat pe Ghiță, care era un amărât de fante de Ploiești care bâzâia pe la ușile tuturor partidelor, în preajma lui Victor Ponta. Dar și în preajma lui Marcel Opriș, șeful STS. Instituție unde Ghiță a început să câștige contracte cu duiumul. Ghiță și Ponta l-au dat în primire pe Geoană în 2009, pentru Băsescu. Băsescu i-a ajutat, în 2010, să preia puterea în PSD. Toate aceste amănunte sunt de notorietate. Nu numai în mediile rarefiate ale serviciilor. Dar și în mediul politic.

Așa cum era și este de notorietate relația lui Sebastian Ghiță cu Elena Udrea. Cei doi favoriți ai fostului președinte se întâlneau foarte des. Și făceau schimb de informații. Iar Traian Băsescu îi folosea pentru a verifica anumite date furnizate de SRI. Pentru că n-a avut niciodată încredere totală în acest serviciu. De aceea a avut o relație bună și cu SOV, și cu Sorin Roșca Stănescu, de-a lungul timpului. Elena Udrea i-a dat și ea contracte lui Sebastian Ghiță.

Însă adevărata explozie a lui Sebastian Ghiță a venit după venirea USL la putere. El a devenit brusc interfața lui Ponta cu lumea. Numărul și valoarea contractele firmelor lui, cu toate domeniile guvernamentale, au explodat. Iar influența lui în PSD a devenit atât de mare încât părea insuportabilă. Se credea buricul pământului.

Îl vedeți acum cum latră la televizor că a fost chemat și amenințat, spune fostul general SIE? De ce nu spune nimeni cum chema și amenința el, prin octombrie și noiembrie, pe anumiți șefi din SRI? Cum deja făcea numiri și cerea demisii de onoare la vârful serviciilor. De ce nu ies acum lideri din PSD să spună ce era la gura acestui biet fluturaș de lampă prin campania electorală, spune fostul general.

Ce urmează? Urmează să spună cât i-a dat lui Ponta și când. Și în ce conturi sunt banii. Nu vă luați după zgomotul pe care-l face acum, și-a pierdut cumpătul. Avocații îi vor arăta ce pedeapsă îl așteaptă și atunci se va calma. Va spune tot. Să nu uitați aceste lucruri, a încheiat fostul general SIE.

Mai multw cititi pe www.comisarul.ro

loading...

Be the first to comment on "EXPLOZIV! Fost general SIE pentru COMISARUL.RO: Nu vă impacientați, Ghiță, după ce se va calma, VA SPUNE TOT DESPRE Ponta/DEZVĂLUIRI INCENDIARE"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*