GRIGORE CARTIANU: Despre Iliescu și alți criminali

grigore cartianu

Ion Iliescu și gașca lui de criminali se apropie de pușcărie. Ororile Mineriadei din 13-15 iunie 1990 îi ajung din urmă. Crimele Revoluției se apropie și ele, pas cu pas…

(articol publicat pe platforma romanialibera.ro)

Mulți dintre autorii genocidului din decembrie 1989 au regizat și măcelul din iunie 1990: Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Cazimir Ionescu. Și i-am pomenit doar pe cei care mai sunt în viață. Altfel, i-aș fi amintit și pe Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, generalii Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac.

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat ieri că Dosarul Mineriadei se apropie de final, iar procurorii militari vor da o soluție în cel mult două luni.

Chiar înainte de Crăciun, Parchetul Militar a anunțat inculparea mai multor personaje care păreau să aibă imunitate eternă. Acuzația: crime împotriva umanității.

Potrivit procurorilor, în perioada 11-15 iunie, inculpații „au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București“.

Pe lista inculpaților din acest dosar se mai regăsesc Miron Cozma (fostul lider al minerilor din Valea Jiului), Adrian Sârbu (fost secretar de stat în Guvernul Roman), Nicolae S. Dumitru (fost lider al FSN), gen. Corneliu Diamandescu (fost șef al Poliției Române), gen. Mugurel Florescu (fost șef al Parchetelui Militar).

Uluitoare sunt reacțiile unora dintre inculpați – țâfnoși, mincinoși, diversioniști: Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu. Primii trei oameni ai puterii executive din 1990: președintele țării, prim-ministrul și viceprim-ministrul.

Ion Iliescu: „Nu este prima dată când se agită chestiile astea. Ce dovezi? E o chestiune care s-a petrecut în 1990, am trecut peste ea, am avut alternative la guvernarea țării. Eu știu care este rațiunea redeschiderii discuției, că este o treabă care s-a petrecut acum 27 de ani, dar mă rog… Eu nu am să-mi reproșez nimic din nicio perioadă!“.

Pentru că Ion Iliescu pare să fi fost lovit de amnezie, îi reamintim cum îi instiga el pe mineri, de la balconul Palatului Victoria, în zorii zilei de 14 iunie 1990: „Dragi mineri, vă mulțumesc pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de această dată l-ați dat, la chemarea noastră. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră. Așa cum ați văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste. Grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate“.

Un alt escroc al istoriei este Petre Roman. El îi face lui Iliescu un singur mic reproș: o „sintagmă nefericită“ pe care ar fi folosit-o în discursul adresat pe 14 iunie 1990. În rest, totul a fost OK: și crimele, și violențele, și devastările…

Mincinos patologic și ticălos cinic, Petre Roman demonstrează încă o dată că nu este cu nimic mai breaz decât tatăl său, Valter Roman (Erno Neulander), cominternistul devotat lui Stalin și Uniunii Sovietice.

Petre Roman: „Ion Iliescu a folosit o sintagmă nefericită: «Mergeți și plantați flori în Piața Universității!». Acest îndemn nu a fost potrivit. Cel mai potrivit era ca minerilor să li se spună ceea ce am gândit cu toții: «Măi, fraților, nu era cazul să veniți. Nu exista un pericol pentru democrație»“.

Ce sfidare a adevărului istoric! Roman și ceilalți inculpați or fi „gândit cu toții“ că nu era cazul ca minerii să vină la București, că nu era niciun pericol pentru democrație, dar au acționat exact pe dos: i-au instigat pe mineri să vină la București, inducându-le ideea că democrația se află într-un mare pericol.

Diversionistul Gelu Voican Voiculescu vede diversiuni în acțiunea procurorilor de a-l pune sub acuzare. „Este o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe preşedintele Iohannis şi a da o altă întorsătură atenţiei publice de la aşteptarea desemnării candidatului de prim-ministru. Atunci repede s-au găsit în momentul ăsta, înainte de Crăciun, să anunţe inculparea noastră. Sunt moduri scandaloase de a utiliza justiţia în scopuri politice de moment“.

Cu asemenea minciuni ne-au otrăvit acești indivizi timp de 27 de ani. Abia aștept să vorbească Justiția! Să-i vedem zvârcolindu-se în boxa acuzaților ca Bobu, Postelnicu și Manea Mănescu în 1990!

loading...

Be the first to comment on "GRIGORE CARTIANU: Despre Iliescu și alți criminali"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*