ION CRISTOIU: Rămînerea lui Victor Ponta în funcția de premier – un atentat la siguranța națională!

Relațiile româno-maghiare au ajuns în aceste zile într-unul dintre cele mai tensionante puncte din istoria noastră postdecembristă.
Următorul moment ar fi în chip logic chemarea ambasadorului nostru de la Budapesta, dacă nu chiar ruperea relațiilor diplomatice.

În istoria postdecembristă, astfel de momente, puține dacă le raportăm la tensiunea de acum, au avut drept temei acțiunile iredentiste ale Guvernului maghiar.
Uneori acest acțiuni erau pe bune, cum s-ar spune, și atunci reacția noastră severă a avut justificare.
Alteori, aceste acțiuni erau mai mult de paradă și, atunci, reacția noastră disproporționată și-a avut rădăcina în nevoia unei diversiuni care să abată atenția de la o chestiune gravă internă.

Scandalul din aceste zile se constituie într-o premieră pentru relațiile româno-maghiare:

Nu-și are temeiul într-o acțiune a Budapestei în chestiunea Ardealului, ci în chestiunea imigranților.
Nu-și are izvorul în inițiativa Budapestei, ci în inițiativa Bucureștilor.

Pe cristoiublog.ro de miercuri, 16 septembrie 2015, am evidențiat că România e cea care a atacat prima prin iresponsabilele declarații ale lui Victor Ponta.
Notam că din punctul meu de vedere, gardul lui Victor Orban nu e o soluție europeană. Cu toate acestea, deși fără o responsabilitate în statul român, nu m-am apucat să denunț gardul și alte măsuri de pe poziții de ONG-istă din Australia. Am urmărit în ultimul timp cu mare atenție desfășurarea celei mai mari Crize din istoria postbelică a Europei, o Criză provocată de un Exod uman echivalent cu o invazie amintind de cea a popoarelor migratoare de pe vremea Imperiului roman. Probabil că mulți români se întreabă de ce nu-i lasă Victor Orban pe miile de imigranți să treacă prin Ungaria. În definitiv, vor spune acești români, imigranții vor să ajungă în Germania. Sunt posibile următoarele explicații:

1.Simpla trecere a miii de oameni în dezordine printr-o țară provoacă pagube greu de estimat. S-a gîndit vreun român dacă i-ar conveni ca trenurile, autobuzele, șoselele noastre să fie năpădite de mii de oameni în drum spre Ungaria? Mi se pare o prostie să stai pe margine, ca noi, în timp ce vecinul se confruntă cu o situație dramatică și să-l bombăni că nu reacționează cum trebuie la această provocare.
2.Germania, Austria, Elveția, mai nou Franța și-au baricadat frontierele. Există riscul ca mii de migranți, respinși de nemți și de austrieci, să se stabilizeze pe teritoriul Ungariei. Drama insulelor grecești, năpădite de imigranți fără nici cel mai mic ajutor de la UE, stă dovadă că în fața Dezastrului, țările UE se descurcă pe cont propriu.
3.Potrivit Acordului Schengen Ungaria, ca frontieră a Spațiului, e obligată să nu lase în Spațiul Schengen cetățeni străini de Spațiu fără pașaport. De remarcat că Ungariei nu i s-a spus că în cazul imigranților legile Schengen nu mai funcționează. Prin urmare, deocamdată, Ungaria caută să-și îndeplinească obligațiile decurgînd din spațiul Schengen. Germania a introdus control sever la frontiere. Întrebare: Dacă Germania ar fi fost în locul Ungariei, cum ar fi procedat Angela Merkel? Ar fi lăsat să intre în Germania mii de imigranți?
4.Imigranții n-au comportament de refugiați. Războiul de la granița sârbo-maghiară de miercuri seara spune că în orice moment sînt dispuși să apeleze la violență.

Repet, poate soluțiile lui Victor Orban nu sînt cele mai de secolul XXI. Dar soluțiile Germaniei de a suspenda Schengen sunt chiar moderne? Dar mobilizarea Armatei de către Elveția e chiar modernă? Dar refuzul unor țări est europene de a primi refugiați e modern?
Ar fi însă nedrept să mă apuc eu să-i dau sfaturi unui lider politic confruntat cu o Criză căreia nici Germania, nici Franța nu-i dau de leac.
Și dacă eu, jurnalist, mă abțin s-o fac pe europeanul dintr-o situație în care-mi permit s-o fac, cum să-mi explic incredibila campanie pornită de Victor Ponta împotriva lui Victor Orban într-o chestiune asupra căreia nimeni nu i-a cerut să se pronunțe?

Lăsînd deoparte posibilitatea ca premierul să fi clacat nervos din cauza problemelor sale cu DNA și a bocancilor în gură pe care-i primește de la Liviu Dragnea rămîn următoarele posibile explicații:

1.Victor Ponta e deja pe ducă din funcția de premier. Și pentru a dovedi că mai poate deschide gura, fără să se trezească cu un dos de palmă, l-a luat pe Victor Orban în vizor, singurul care nu-i poate administra o scatoalcă.
2.Victor Ponta, urmînd exemplu valeților de la Antena 3, a rămas fixat în războiul cu Traian Băsescu. De fapt nu cu Victor Orban se ceartă Victor Ponta, ci cu Traian Băsescu. La fel ca în campania electorală, în timp ce el se ocupa de Traian Băsescu, alții se ocupau strașnic de el. Cînd nu va mai fi nimic, își va da seama că alții îi erau adversarii.
3.Criza a fost declanșată de Erdogan al Turciei. Nu-i exclus ca Victor Ponta să-i întoarcă astfel lui Erdogan cadoul care a fost tratarea în clinica familiei Erdogan.

Sînt și alte posibile explicații ale acțiunilor iresponsabile ale lui Victor Ponta în relațiile dintre România și Ungaria.
Indiferent de ele, un lucru e sigur:
Rămînerea lui Victor Ponta în funcția de premier e un atentat la siguranța națională!

loading...

Be the first to comment on "ION CRISTOIU: Rămînerea lui Victor Ponta în funcția de premier – un atentat la siguranța națională!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*