ION CRISTOIU sare din nou in apararea Elenei Udrea: Întrebare pentru omul Traian Băsescu: Merită amărîta aia de la Tîrgușor această lovitură în moalele capului?!

colega de celula elena udrea

Interviul dat de Traian Băsescu site-ului Adevărul live a fost publicitat de presa noastră sub titlul:
Traian Băsescu – o lovitură pentru Elena Udrea!

Fesul care e acest titlu acoperă în materie de conținut răspunsul fostului președinte la întrebarea dacă a trimis-o pe Elena Udrea să negocieze cu Victor Ponta numirea Codruței Kovesi la DNA:
„Nu am trimis-o niciodată pe doamna Udrea să negocieze cu domnul Ponta. Dacă domnul Ponta a chemat-o, să spună el.”

S-a văzut în asta o lovitură, deoarece în Spovedaniile dinainte de a lua drumul fără întoarcere al închisorii (va fi ținută în arest preventiv pînă la condamnarea de către ÎCCJ!), Elena Udrea a susținut că ea a fost cea căreia într-un fel Codruța Kovesi a ajuns șefa DNA prin negocierea cu premierul în numele lui Traian Băsescu.

Da, aceasta e o lovitură pentru Elena Udrea din parte lui Traian Băsescu!
Și nu pentru că o face mincinoasă, ci pentru că-i dovedește posibilitatea de a nu mai recunoaște, la un moment dat, nici c-ar fi cunoscut-o. Elena Udrea a fost persoana prin care Traian Băsescu a comunicat cu mulți politicieni și jurnaliști, inclusiv cu cei aflați în război cu fostul președinte. Dacă ne amintim contextul complicat în care a fost numită Codruța Kovesi în fruntea DNA, înclin să dau crezare Elenei Udrea și nu lui Traian Băsescu. Pe fondul războiului dintre președinte și premier, Elena Udrea a fost cea care l-a contactat pe Victor Ponta în numele lui Traian Băsescu.

Această lovitură e însă o mîngîiere pe lîngă răspunsul lui Traian Băsescu la întrebarea dacă susține ca șefa DNA să mai primească un mandat.
Nu era o întrebare de complezență.
La anul Codruța Kovesi își termină mandatul de trei ani în fruntea DNA. Se înțelege că după o șefie de 10 ani, Codruța Kovesi n-are nici un chef să se întoarcă la munca de procuror, cea care însă, după opinia mea- validează un procuror, așa cum munca de autor de texte validează un gazetar și nu șefiile la unul sau mai multe ziare. Deși pînă în 2016 mai e, politicieni și jurnaliști se grăbesc să proclame valoarea de patrimoniu a Codruței Kovesi ca șefă a DNA. Primul a fost Vasile Blaga. Al doilea e însă- surpriză Traian Băsescu:
„Nu am nicio reţinere să spun: «mai daţi-i un mandat lui Kovesi». Ce pot să-i reproşez este recurgerea la arestări, când avem atâţia demnitari cercetaţi în libertate. Partea spectaculară ar putea să lipsească”

Elena Udrea și-a făcut un steag din a denunța abuzurile Codruței Kovesi în fruntea DNA:
Intervenții grosolane în deschiderea și închiderea de dosare, folosirea cătușelor pentru umilirea dușmanilor din politică și folosirea așa ziselor scurgeri în presă pentru a se răzbuna pe jurnaliștii care nu-i suflă în subțiori.

Traian Băsescu însuși a criticat arestările preventive în exces, vînarea politicienilor de către DNA, implicarea Binomului SRI-DNA în viața politică.
O minimă preocupare de a nu-i da una peste gură eternei arestate preventive Elena Udrea, dar și o minimă consecvență ar fi cerut ca Traian Băsescu să evite răspunsul la întrebarea despre noul mandat al Codruței Kovesi sau măcar să menționeze niște condiții pentru susținerea sa.

Traian Băsescu n-a făcut-o.
El a supralicitat declarînd că n-are nici o reținere în a cere să i se mai dea încă un mandat Codruței Kovesi.
Întrebare pentru omul și nu pentru politicianul Traian Băsescu:
Merita amărîta aia de la Tîrgușor, care o duce dintr-o pușcărie într-alta și pentru că a fost o persoană apropiată lui Traian Băsescu, această lovitură în moalele capului?

Eu, care n-am scris și n-am zis niciodată că Elena Udrea e candidata inimii mele, ci dimpotrivă am atacat virulent fantasmagoria fostei șefe a PMP de a se înscrie în cursa prezidențială, cred că măcar pentru situația în care se află (nu va mai ieși curînd din pușcărie), cred că nu merită.

Sursa: cristoiublog.ro

loading...

Be the first to comment on "ION CRISTOIU sare din nou in apararea Elenei Udrea: Întrebare pentru omul Traian Băsescu: Merită amărîta aia de la Tîrgușor această lovitură în moalele capului?!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*