ION CRISTOIU: Scandalul mediatic al excluderii Prințului Nicolae – o simplă izmeneală moldo-valahă

Cineva care comentează sub numele Karen Smith, locația, London, United Kingdom, mă ceartă, pentru că – zice el sau ea – mă ocup de Victor Ponta și nu de întîmplările din Casa Regală a României:
„Dl. Cristoiu, să sperăm, vorbesc şi-n numele unor prieteni ai mei, c-o să faceţi o pauză cu acest individ impertinent, îngîmfat, plagiator, care pe măsură ce îmbătrîneşte seamănă tot mai mult a activist de partid de la Gorj, borţos şi gît gros. Nu spune nimic ce n-am auzit, îi ştim minciunile, fanfaronada, demagogia. Aşteptăm opinia d-voastră asupra chestiunii arzătoare, eliminarea Principelui Nicolae din scenă. Calul Troian în Casa Regală este actoraşul de mîna a treia Radu Duda. Serviciile controlează tot.”

Departe de țară fiind, am urmărit și eu vîlvătaia mediatică stîrnită de scoaterea Prințului Nicolae de la succesiune.
M-a uimit nu atît amploarea căpătată de Scandal, cît mai ales, importanța ieșită din comun dată de unii întîmplării din interiorul Casei Regale de România.

Amploarea mediatică mi s-a părut de înțeles.
Peste tot în lume, Casele Regale, cîte au mai rămas, sînt sursă inepuizabilă de știri mondene.
Din nefericire pentru presa noastră, Casa Regală de România s-a deosebit în postdecembrism prin seriozitatea împinsă pînă la scorțoșenie. Nu tu aventuri extraconjugale ale Margaretei, nu tu depășirea vitezei legale de către Majestatea Sa, Regele Mihai.
Explicabilă în aceste condiții de secetă amploarea exagerată pe care a primit-o Decizia Casei Regale.

Mai puțin explicabilă rămîne gravitatea care a fost acordată unei știri, prin toate datele ei, constrînsă să nu treacă dincolo de hotarele mondenului, chiar dacă a mondenului cu temenele.

Lideri de opinie, ba chiar și cei cărora li se trece pe burtieră Filosoful…, ca și cum filosofia ar fi o profesie, precum cea de medic ginecolog sau de impiegat de mișcare, s-au grăbit să condamne Decizia ca pe una de un risc major pentru România. Mulți au purces la dibuirea dedesubturilor Deciziei și, după cum se vede chiar din comentariul cititorului nostru, au descoperit implicații ale fostei Securități sau chiar ale actualei Securități.

Unul dintre motivele pentru care Decizia a fost adusă în planul seriozității îl constituie desigur moda de a fi Monarhist. Mai mult decît semnificativă, această modă rămîne, alături de cea de a te da neinteresat de politică, pentru că, Vezi Doamne! e prea murdară pentru tine, o cale de a te pretinde superior altora, de a fi parte din Lumea Înaltă.
Un alt motiv – și acesta mi se pare cel mai important – trimite la iluzia postdecembristă a restaurării Monarhiei în România.

În Expres Magazin din 29 mai 1991, răspunzînd unei cititoare care-mi cerea părerea despre ce-ar „implica o monarhie constituțională în situația de azi a României” făceam trimitere la realitățile imediat postdecembriste:
„O monarhie constituţională ar contribui decisiv la diminuarea instabilităţii social-politice din România momentului actual. Pentru că prezenţa Regelui în fruntea ţării ar fi pentru întreaga societate românească dovada fermă că la noi comunismul a apus definitiv. Tuturor forţelor politice li s-ar da sentimentul că democratizarea e ireversibilă.”

Așadar, consideram la vremea respectivă că Monarhia constituțională era o soluție specifică României imediat postdecembriste, bîntuită de spaimele reîntoarcerii la comunism, neliniștită de situația noastră confuză pe plan mondial și lovită de dominația absolută a FSN, un fel de PCR cu altă pălărie, una gorbaciovistă, pe fondul unei Opoziții slăbănoage.

Acum îmi dau seama c-ar fi trebuit să adaug neapărat și dependența Monarhiei constituționale de personalitatea Regelui Mihai. La vremea respectivă am scris în multe editoriale că românii erau, mai ales, pentru Regele Mihai șef de stat și nu pentru Monarhia Constituțională.

Realitățile din primii ani postdecembriști au dispărut.
Cu excepția unor excentrici, nimeni nu mai crede că-n România ar fi posibilă revenirea la Monarhie.
Și cea mai bună dovadă o reprezintă nu rezultatele sondajelor, ci altceva, mult mai important:
Cultivarea pe scară largă a Moharhismului atît de politicieni, cît și de liderii de opinie.

S-au dus vremurile în care mulți politicieni cîștigau voturi declarîndu-se republicani.
Azi a devenit Monarhist pînă și Tovarășul Ion Iliescu. Și nu pentru a se pune bine cu Dumnezeu înainte de a ajunge la Judecata crimelor sale comise cu sînge rece, de bolșevic, ci deoarece știe că nu-i periculos.

Nici un politician român, nici măcar cei care s-au dat sau se dau monarhiști nu-și dorește restaurarea Monarhiei constituționale.
Republica trece un teren mult mai prielnic parvenirii la funcții decît Moharhia.
O Monarhie constituțională ar exclude din start aspirația la funcția de președinte a tuturor liderilor politici mai acătării.
Apoi, orice politician își dă seama că în condițiile inevitabile ale unei Camarile regale, șansele sale de parvenire pot fi reduse drastic.

Cum restaurarea Moharhiei nu mai e posibilă în realitate, cultivarea Monarhismului, plasarea Casei Regale în ipostaza de instituție fără prihană, și față de care singura atitudine e cea a reverenței se pot desfășura fără nici un risc.

Să nu uităm însă că, așa cum scriam în primii ani postdecembriști, în atitudinea față de Casa Regală și față de Monarhie rolul hotărîtor, crucial chiar, l-a avut Regele Mihai.
Chiar și-n atitudinea de infinit respect, cu vădite note de pioșenie față de Casa Regală de azi se regăsește, într-o proporție uriașă atitudinea față de personajul istoric care e Regele Mihai.

După dispariția Regelui, chestiunea restaurării Monarhiei nu se va mai pune nici în vis.
Dar nu numai atît.
Nu putem exclude posibilitatea ca și Casa Regală să-și piardă, după dispariția lui Mihai I, în proporții substanțiale din aureola de azi.

În aceste condiții, întîmplările din Casa Regală, precum excluderea de la succesiune a Prințului Nicolae, sunt total lipsite de importanță.
Ba chiar pentru Popor, care nici nu știa că există un Prinț Nicolae, sau dacă auzise de el, habar n-avea ce fel de neam era cu Regele Mihai, excluderea lui Nicolae de la succesiune a fost un fapt de mai mică importanță decît excluderea unei ibovnice de bogătaș de la succesiunea de după decesul respectivului.

Dacă ne gîndim că spre deosebire de alte Case Regale din lumea de azi, Casa Regală a României n-are nici o implicare în guvernarea țării și, prin urmare, în viața de fiecare zi a românilor, tot tărăboiul stîrnit în presă de excluderea lui Nicolae rămîne o simplă izmeneală modo-valahă:
Să se vadă că și noi, românii, avem, ca și britanicii, probleme în interiorul Casei Regale!

NB: Mă autodenunț!
Fiind duminică seara, postez ca de obicei, pe cristoiublog.ro și cuvenitele rubrici săptămînale: Printre cărți (eseuri), Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan (amintiri), Documente, Lumea văzută de un român rupt în fund (note de călătorii), Veselia generală (proză satirică).

La rubrica Documente, sub titlul Mișcarea Legionară în artă, reproduc din revista Radio România, ianuarie 1941, pagina intitulată Legionarii în artă.
Avînd în vedere că textul și reproducerea paginii încalcă recenta Lege antilegionară, Legea suprimării libertății de expresie, folosesc acest prilej pentru a mă autodenunța.

loading...

Be the first to comment on "ION CRISTOIU: Scandalul mediatic al excluderii Prințului Nicolae – o simplă izmeneală moldo-valahă"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*