Mircea Badea anunță că va sesiza Protecția Copilului pentru orice copil care va fi adus la protest în Piața Victoriei

badea2

Mircea Badea a anunțat miercuri seară, în emisiunea sa, că va sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului dacă la protestul din week-end, din Piața Victoriei vor mai veni părinți împreună cu copiii lor.

”Dacă sâmbătă se întâmplă un protest frumos, colorat și pașnic, eu o să fac multe sesizări și aș vrea să sesizez și pe această cale, în direct, la televizor, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului care este o instituție a statului de drept aici, în România, să sesizez că urmează iată, anunțată, o nouă încălcare a legii 272/2004, art 27, al. 4. Cu ce se pedepsește? Nu se pedepsește, din păcate cu pușcăria, așa cum cred că ar fi fost normal pentru că noi, în România, vrem pușcărie pentru orice. Din nefericire, nu se sancționează cu pușcăria, așa cum eu mi-aș fi dorit. Adică ți-ai dus copilul la protest, încălcând legea, du-te la pușcărie! Legea zice amendă între 5.000 – 10.000 lei. Sigur, cei care au senzația că au fost nedreptățiți, se pot adresa justiției.

Am pus asta și pe Facebook acum câteva ore și au fost multe reacții de la cetățeni revoltați pentru ceea ce am scris pentru că «băi, de ce vă legați de toate nimicurile?» De când a devenit respectarea legii un nimic? Legea e un nimic? Legea poate să fie bună, poate să fie proastă, poate fi complet cretină. Dar ce ați vrea acum, să o amputăm? Vreți să desfigurăm legea asta?

A ieșit atâta scandal când s-a sesizat Curtea Constituțională să verifice legea aia a lui Năstase care îi interzicea lui Dragnea să fie prim-ministru. S-a inflamat suflarea faceboocilistică și rezistenții ăștia s-au inflamat toți «Cum adică să verificăm dacă e constituțională? Dacă îl împiedică pe Dragnea să fie prim-ministru e foarte bună!»”, a spus Mircea Badea.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a anunțat că a primit, până miercuri după-amiază, 25 de sesizări privind prezenţa copiilor la proteste, iar alte patru sesizări au fost înregistrate la nivelul a 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

loading...

Be the first to comment on "Mircea Badea anunță că va sesiza Protecția Copilului pentru orice copil care va fi adus la protest în Piața Victoriei"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*