Moise Guran:: De ce nu poţi conduce ţara din penitenciar

moise-guran

?

Acum, că moţiunea de cenzură a fost respinsă, confirmând faptul că în România politica nu se face cu principii, ci cu interese foarte negociabile, cred că nouă românilor ne mai rămân două variante de lucru pentru viitor… Fie să ne pregătim pentru momentul în care Victor Ponta va dori să ne dovedească faptul că poate conduce guvernul şi din penitenciar, fie să căutăm alte soluţii pentru a ne recupera cumva prestigiul unei ţări ce are, măcar de la ea însăşi, pretenţia că e una democratică.

Eu nu vreau să vă forţez imaginaţia până la absurd, însă absurdul e o noţiune oarecum desuetă în România. Constituţia nu prevede că ţara noastră nu poate fi condusă din penitenciar. Și cum tot ceea ce nu este interzis este permis, de aici încolo nu mai avem motive să credem că dacă, presupunem, Victor Ponta ar fi condamnat definitiv, plecarea sa din funcţie ar fi o încălcare a drepturilor omului. Omului politic evident.

Problema cu Constituţia, săraca, este că a fost atât de schilodit interpretată încât absurdul era inevitabil. Nu, Constituţia nu este proastă, ea e destul de clară, un ministru trimis în judecată trebuie obligatoriu suspendat din funcţie atunci, în momentul trimiterii în judecată, dacă nu s-a întâmplat asta deja în faza de începere a urmăririi… deci, de ce să mai scrii în Constituţie ce se întâmplă cu un ministru condamnat în prima, în a doua sau în ultima instanţă… Nu mai interesează dacă a fost suspendat…

Doar aşa, pro-memoria, ca să nu uităm cutumele prosteşti pe care politica noastră le-a creat, trebuie să vă dau cu punctuleţe cum am ajuns la aceste aberaţii:

Curtea Constituţională nu a judecat niciodată un caz de suspendare a unui ministru pe motiv de trimitere în judecată. S-a pronunţat doar pe începerea urmăririi penale.
De prima interpretare distorsionată a Constituţiei s-au făcut vinovaţi în egală măsură PNL, Victor Ponta şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Acesta din urmă a acceptat numirea liberalului Relu Fenechiu pe un post de minstru, deşi era deja trimis în judecată. Asta pentru că era trimis pentru transformatoare, nu pentru jobul de ministru. Acela a fost marele compromis, dar nu şi ultimul căci…
Liviu Dragnea însuşi a rămas pe funcţia de ministru până la condamnarea în primă instanţă, şi probabil ar mai fi şi azi acolo, la fel cum Feneciu a plecat de la Guvern direct la puşcărie, dacă Ponta n-ar fi avut atunci interes să-l submineze pe Dragnea.
De aia vă spun, acceptarea acestor realităţi creează cutume. Votul din Parlament la această moţiune de cenzură a mai creat una… Nici premierul nu are de ce să plece din funcţie dacă a ajuns inculpat, deci, care ar fi problema dacă vom avea premier încarcerat? Constituţia ne lasă să facem aproape ce vrem noi, căci depinde care sunt interesele celui care o interpretează.

Sursa: BIZIDAY.RO

loading...

Be the first to comment on "Moise Guran:: De ce nu poţi conduce ţara din penitenciar"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*