Monştrii din ghiozdan. Este nevoie de criminalii din poveşti pentru educaţia celor mici?

capra-cu-trei-iezi-lupul

PAULA SCÎNTEIANU – ziaruldeiasi

Tot mai mulţi părinţi ieşeni, mai ales din cei care au avut contact şi cu alte sisteme de învăţământ din afara ţării, se arată îngrijoraţi de violenţa care se promovează în unele poveşti sau opere literare din manualele pentru clasele mici. „Toma Alimoş tăiat la burtă, care îşi strânge maţele şi le bagă înapoi, apoi îl aleargă muribund pe boier, îi taie capul, în timp ce calul alerga cu trupul înfipt încă în şa. Doamne, ce imagini oferite la şcoală unui copil de 11 ani…“, relatează un părinte.
Oficialii educaţiei ieşene spun că violenţa din operele literare, chiar şi la clase mici, are rolul ei. O părere contrară au însă oficialii şcolii „Seven Hills“, care predau după curricula britanică, şi unde violenţa este eliminată din orice material didactic. „Poveştile trebuie alese cu mare atenţie. Episoadele agresive alimentează instinctul agresiv pe care îl avem toţi din naştere. Dascălii trebuie să le explice copiilor care este partea bună şi partea rea din episoade“, este de părere un specialist psiholog şi psihoterapeut

Dacă unii părinţi îşi feresc copiii de violenţa din desenele animate, aceştia nu reuşesc însă să-i ţină mereu la distanţă de scenele sângeroase ale personajelor de basm. Şocul apare în momentul în care copiii le vin acasă cu teme de-a dreptul înfricoşătoare. Deşi unii părinţi, dar şi unii dascăli, cred că poveştile copilăriei sunt prea violente pentru copiii cu vârste mici, reprezentanţii din învăţământ au părerile împărţite şi găsesc tot felul de explicaţii.
Capete tăiate în manual
„Ieri am citit rezumatul făcut de copilul meu la lecţia despre balada lui Toma Alimoş. Mi s-a părut absolut groaznic. Toma Alimoş tăiat la burtă, care îşi strânge maţele şi le bagă înapoi, apoi îl aleargă aşa muribund pe boier, iar când îl ajunge, îi taie capul din alergare, cap care apoi s-a rostogolit pe jos ca o minge, în timp ce calul alerga cu trupul înfipt încă în şa. Doamne, ce imagini oferite la şcoală unui copil de 11 ani… Şi eu care m-am chinuit ani întregi să-mi feresc copilul de desenele animate violente. Şi care îmi par acum mult mai cuminţi decât ce văd taman în manual“, ne spune tatăl unui elev clasa a VI-a înscrisă la o şcoală ieşeană.
Oricât am fi noi de obişnuiţi, curricula şcolară românească diferă cu mult de cea din alte ţări, cum ar fi Marea Britanie, Italia, Norvegia ori Franţa. Inspectoratele şcolare din aceste ţări nu permit opere de genul celor de la noi la clasele mici. Pentru copiii din Italia, de exemplu, „Capra cu trei iezi“ este de speriat, deoarece capra se răzbună tot prin crimă.
Poveştile sângeroase româneşti, povestite cu drag la grădiniţă de educatori, nu se opresc doar aici. Şi în Scufiţa Roşie, lupul mănâncă pe bunică şi fetiţă, apoi vânătorul taie cu un cuţit burta lupului. În „Prâslea cel voinic şi merele de aur“ întâlnim de asemenea o luptă crâncenă între Prâslea şi zmeu, apoi eroul îşi taie carnea din picior pentru a o da unei zgripţuroaice. Dacă „Mioriţa“ se studiază la clasele mari, unde elevii înţeleg cu mai multă maturitate semnificaţia morţii, la clasele mici, copiii au altă capacitate de înţelegere. De altfel, în programa aprobată în Italia pentru copiii de nivel primar care au cerut să înveţe acolo în româneşte au fost scoase aproape toate poveştile clasice, pe motiv că sunt prea violente.
„Poveştile au mai multe valenţe formative şi estetice. Ele trebuie să creeze o lume frumoasă, miraculoasă, în care să descopere emoţia, dar şi nişte implicite lecţii de viaţă, şi anume că binele învinge răul şi alte valori morale. Sigur că, pentru a crea o poveste, uneori fantezia autorului merge şi spre conflicte sângeroase, dar palpitante. Eu cred că, dacă sunt bine dozate, nu ar crea un deficit emoţional sau o stare de apăsare prea mare. Conflictele sunt între bine şi rău, să ne gândim însă la Harry Potter, unde găsim şi lupte, şi sânge, şi suspans… Este firesc să se regăsească, ele trebuie integrate în conflictul literar, iar aici intervine rolul profesorului. Pentru elevi, cred că aceste conflicte sunt şi o iniţiere“, este de părere Camelia Gavrilă, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi profesor de limba română la una din şcolile de elită ieşene, Colegiul „C. Negruzzi“.
În curricula britanică nu există lupi ucişi
O părere contrară au însă oficialii de la singura şcoală cu predare exclusiv în limba engleză, „Seven Hills“ din cadrul Palas, unde elevii învaţă după curricula britanică. „Toate textele pe care noi le folosim, fie pentru elegleză ori pentru istorie, sunt texte care evidenţiază aspecte pozitive. Copiii sunt feriţi de tot ce îi poate influenţa negativ. Nu promovăm violenţa de nicio natură. Mai este un aspect care se urmăreşte în curricula britanică. Evoluţia elevului este urmărită din perspectiva a cinci caracteristici. Acesta trebuie să fie încrezător, responsabil, implicat, reflexiv şi novativ, dar şi un om onest şi un bun coechipier. Sistemul le cultivă în formarea copilului, ceea ce nu se întâmplă în sistemul educaţional românesc. Cum trebuie să fie elevul român? Aproape toate aceste caracteristici lipsesc elevilor români. Ele sunt cumva înţelese implicit, dar ele trebuie făcute explicit, ca apoi ele să poată fi măsurate“, a declarat Liliana Romaniuc, directorul Şcolii Internaţionale „Seven Hills“ din Iaşi.
Sindicaliştii din învăţământ recunosc şi ei că maniera în care sunt pedepsite personajele negative din poveşti este radicală şi că acestea trebuie adecvate la vârstă. „Radicalismul nu trebuie transmis ca valoare de viaţă, deoarece, dacă în viaţa de zi cu zi primeşti o palmă, tu nu dai înapoi un pumn. Poveştile se ghidează după vorba «după faptă, şi răsplată». Totuşi, în Capra cu trei iezi, lupul e personaj negativ. Moare. Toma Alimoş omoară boierul, care e rău. Boierul moare. Faptul că în general personajul negativ dispare ajută la formarea unui caracter, printr-o manieră destul de radicală. Poate e puţin exagerat, însă trebuie privit în antiteză cu ce a făcut personajul negativ. Lupul i-a mâncat iezii. Putem pedepsi lupul doar cu o sancţiune disciplinară? Îi scădem nota la purtare?“, a menţionat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar din Iaşi.
Psihologii din domeniu văd lucrurile însă altfel faţă de dascăli. Aceştia cred că, la vârsta preşcolară şi şcolară mică, ei nu pot face diferenţa dintre bine şi rău, şi pot apărea confuzii şi nelămuriri cu privire la morala poveştii, dacă adultul nu are grijă la abordare. „Poveştile pentru copii trebuie alese cu mare atenţie, deoarece în cadrul acestora apar episoade agresive, copilul devenind ambivalent. Aceştia, având o gândire ludică, însufleţesc obiectele, neavând discernământ între suflet şi obiect. Prin urmare, se impregnează nişte scheme cognitive ambivalente contradictorii. Aceste episoade agresive alimentează instinctul agresiv pe care îl avem toţi din naştere. Astfel se recomandă ca părinţii şi dascălii să le explice copiilor care este partea bună şi partea rea din episoade. Chiar dacă binele învinge răul, copilul trebuie să plece lămurit din poveste“, ne-a declarat Oana Rotaru, psiholog şi psihoterapeut.
Poveştile scandinave le întrec pe cele româneşti
Deşi ni se pare că poveştile noastre sunt prea însângerate pentru copii, găsim printre poveştile lumii altele şi mai oribile. Să ne gândim la poveştile scandinave, sau chiar la cele atât de cunoscute ale lui Hans Christian Andersen. Hansel şi Gretel sunt părăsiţi de propriii părinţi în pădure, pentru că nu mai au ce le da de mâncare, apoi ajung la o vrăjitoare care vrea să-i coacă în cuptor.
Alba ca Zăpada ajunge otrăvită de mama vitregă, aceasta cerând mai înainte de toate inima ei de la vânătorul pe care l-a trimis în pădure să o omoare. Nici Barbă Albastră nu este mai blând, acesta urmărindu-şi soţia cu cuţitul pentru a o ucide, deoarece aceasta a intrat într-o cameră unde i-a găsit primele soţii ucise. Toate aceste poveşti par să nu îmbogăţească cu nimic imaginaţia copilului, ci doar să-l sperie.
Dacă în poveştile româneşti faptele sunt puse adesea pe seama animalelor, poveştile lui Andersen şi cele vikinge au faptele săvârşite de personajele umane, ceea ce este, în opinia psihologilor, mai periculos. Poveştile originale ale Fraţilor Grim, de exemplu, erau pline de violenţă, însă în timp acestea au mai fost „îndulcite“.
Moartea a fost înlocuită cu pedeapsa devierii comportamentale prin excluderea din societate sau prin ruşinea în public. Poveştile aveau rolul de a-i speria pe cei mici şi de a prezenta pericolele la acea vreme, însă dacă acestea ar fi spuse astăzi la fel, cel mai probabil i-ar teroriza pe micuţi.

sursa: ziaruldeiasi.ro

loading...

Be the first to comment on "Monştrii din ghiozdan. Este nevoie de criminalii din poveşti pentru educaţia celor mici?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*