Oana Pellea, semnal de alarmă pentru români: “Ne-a aruncat cu 50 de ani în spate”

oana-pellea-600x300

Redefinirea familiei de către aleșii neamului iscă numeroase controverse. Îndrăgita actriță Oana Pellea a declarat că inițiativa de modificare a Constituției în sensul redefinirii familiei a aruncat România cu 50 de ani în urmă. Ea trage un semnal de alarmă și spune că familia tradițională nu este amenințată de iubirea dintre două persoane de același sex ci de faptul că „se moare cu zile în spitale”, de lipsa de educație, sărăcia și lipsa de cultură, potrivit digi24.ro.

Oana Pellea a punctat că ea va vota la referendum împotriva acestui proiect și că susține căsătoriile între persoanele gay.

Tăriceanu își caută dreptatea în justiție: Ce sumă de bani vrea să recupereze

„Mi se pare că ne-a aruncat cu 50 de ani în spate. Există o diferență între credință și dogmă. Există regulile credinței care sunt scrise de oameni, nu? Aici avem probleme. Pentru că și oamenii care au scris aceste reguli aveau niște interese. Oamenii sunt oameni. Credința într-o energie care poate să fie numită oricum: Dumnezeu, Mahommed, Iisus, Buddha. Este vorba de o energie, nu prea are legătură cu asta”, a spus Oana Pellea.

Ea a continuat prin a spune că susține căsătoriile între persoanele de același sex și adopția copiilor de către cuplurile gay.

loading...

Be the first to comment on "Oana Pellea, semnal de alarmă pentru români: “Ne-a aruncat cu 50 de ani în spate”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*