Ponta o apara pe Udrea de AREST: „Iar incepeti cu PROSTIILE astea, ce a facut fata asta?

ponta-udrea-600x300

Cererea DNA privind arestarea preventiva a deputatului Elena Udrea nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi aprobata, iar plenul va decide in privinta acestei solicitari, a anuntat vineri vicepresedintele comisiei Ciprian Nica. Potrivit unor surse, Victor Ponta s-a straduit sa o pritejeze pe Udrea.

„Rezultatul votului pentru cea de-a treia cerere cu privire la incuviintarea arestarii este: 11 au votat ‘pentru’, sapte au votat ‘impotriva’, trei abtineri si un vot nul, prin urmare se va face un raport ca nu s-a intrunit majoritatea ceruta de regulament pentru incuviintare. Mai am de facut o precizare ca o sa apara in spatiul public anumite persoane care o sa spuna ca Parlamentul Romaniei este o talpa impotriva Justitiei: nu este o frana impotriva Justitiei, ca drept dovada s-a votat inceperea urmaririi penale”, a spus Nica, la finalul sedintei Comisiei juridice.

El a adaugat ca parlamentarii din comisie nu se substituie instantelor de judecata. „Noi suntem o comisie a Parlamentului Romaniei, iar votul final pentru incuviintare se va da in plen. Noi avem numai un vot consultativ in momentul respectiv”, a precizat Nica.

Surse politice au declarat pentru BreakingNews24 ca in sedinta informala a liderilor Coalitiei, miercuri dimineata, Victor Ponta a incercat sa sugereze ca deputatii arcului guvernamental sa o protejeze la votul din plen pe Elena Udrea, cerand clementa pentru aceasta. „Iar incepem cu prostiile astea, cu arestari pe banda, dar ce a facut fata asta”, ar fi spus Ponta la intalnire, potrivit surselor citate.

aktual24.ro

loading...

Be the first to comment on "Ponta o apara pe Udrea de AREST: „Iar incepeti cu PROSTIILE astea, ce a facut fata asta?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*