Președintele PERPLEX: Oficialii din Harghita și Covasna i-au cântat IMNUL SECUIESC lui Iohannis, la Miercurea Ciuc

iohannis-busoi

După intonarea imnului secuiesc, președintele Iohannis le-a spus oficialilor locali că au voci ”bune și puternice”.

“Vă mulţumesc că mi-aţi cântat când am intrat. Aveţi voci bune şi puternice. Din câte ştiu eu, au trecut mulţi ani de când un preşedinte a păşit aici, într-o vizită oficială, aşadar am ţinut în mod special să vin în această zonă minunată, cu oameni puşi pe treabă, pentru a vă cunoaşte. Sunt sigur că doar prin dialog şi parteneriat autentic pot fi găsite cele mai bune soluţii la dificultăţile pe care le întâmpinaţi. Apreciez foarte mult echilibrul de care dă dovadă marea majoritate a aleşilor locali din judeţele Harghita şi Covasna. Adesea v-aţi constituit într-un liant între majoritate şi minoritate şi aţi creat o punte între actul decizional local şi central”, a spus preşedintele, citat de news.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis vizitează marți judeţele Harghita şi Covasna pentru a cunoaște mai bine problemele locale. Pentru început, șeful statului a participat la dezbaterea „Coerență și transparență – exemple de bune practici la nivelul județelor Harghita și Covasna”.

Imediat după intonarea imnului național al României, toți cei prezenți au început să cânte imnul secuiesc. Tonul a fost dat de președintele CJ Covasna, Tamas Sandor.

loading...

Be the first to comment on "Președintele PERPLEX: Oficialii din Harghita și Covasna i-au cântat IMNUL SECUIESC lui Iohannis, la Miercurea Ciuc"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*