Prima reactie a presedintelui Iohannis in cazul politistului Gigina

ioha

La trei zile de la moartea politistului Bogdan Gigina vine si reactia presedintelui Klaus Iohannis. Potrivit unui comunicat al Presedintiei, seful urmareste cu „foarte mare atentie” cazul politistului din coloana oficiala a vicepremierului Gabriel Oprea care a decedat in misiune.

„Presedintele urmareste cu foarte mare atentie evolutia cazului privind decesul politistului aflat in misiune in coloana vicepremierului Gabriel Oprea. Presedintele asteapta clarificarea cat mai urgenta a tuturor aspectelor acestui eveniment de catre institutiile abilitate”, transmite Administratia Prezidentiala, potrivit Digi24.

Marti seara, politistul Bogdan Cosmin Gigina, in varsta de 28 de ani, a decedat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde a fost transportat dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa de pe bulevardul Stirbei Voda din Capitala.

Seful Serviciului de Presa al Politiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat dupa producerea accidentului ca groapa in care a cazut politistul cu motocicleta era semnalizata, in zona avand loc lucrari la carosabil, scrie HotNews. Sarca a precizat ca politistul se afla in misiune si se indrepta catre o zona in care ar fi urmat sa fluidizeze circulatia.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au deschis un dosar pentru ucidere din culpa, caz in care au cerut informatii de la firma care executa lucrarile, urmand sa verifice daca groapa era bine semnalizata, a anuntat agentia Mediafax, care citeaza surse judiciare.

Politia Capitalei a recunoscut abia joi ca politistul mort in accidentul de marti seara asigura fluidizarea traficului pentru coloana oficiala a viceprim-ministrului Gabriel Oprea.

loading...

1 Comment on "Prima reactie a presedintelui Iohannis in cazul politistului Gigina"

  1. SZÉKELY Gyula | 25/10/2015 at 15:18 | Reply

    Johannis , stai pe tine încă 10 ani la Cotroceni !
    Participă numai la protocoale că doar ştii ce
    înseamnă “lucrul bine făcut ” .
    Stai doar pe tine , că e “bine ” aşa !

    un pensionar , care te-a votat

Leave a Reply to SZÉKELY Gyula Cancel reply

Your email address will not be published.


*