Simona Halep a pierdut, 6-4, 4-6, 3-6, finala de la Roland Garros, cu Jelena Ostapenko

HALEP PENETA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului 4 în clasamentul WTA, a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro. Românca se va afla, de luni, pe locul doi în ierarhia mondială.
Jelena Ostapenko a câştigat finala tuneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 4-6, 6-4, 6-3, pe Simona Halep. La doar 20 de ani, jucătoarea letonă, locul 47 WTA, a făcut un meci fantastic şi a reuşit să revină în meci de la 0-1 la seturi şi 0-3 în setul doi.

Finalul a găsit-o vizibil emoţionată, atunci când organizatorii i-au pus microfonul în faţă pentru primele reacţii. ”Nu pot să cred că sunt campioană! Ştiam istoria, ştiam că atunci când m-am născut a câştigat Kuerten, sunt fericită, era visul meu şi sunt foarte, foarte fericită!”, a spus Ostapenko, la Eurosport.
Întrebată cum a gestionat momentul dificil din setul al doilea, atunci când Simona Halep avea 3-0 şi minge de 4-0, jucătoarea letonă a răspuns: ”Ştiam că Simona e o jucătoare mare, eu voiam să îmi fac jocul deşi greşeam. Dar totul s-a întors în favoarea mea, am luptat pentru fiecare punct şi mă bucur că s-a terminat totul în favoarea mea. Mulţumesc oamenilor pentru tot, e un vis să fiu campioană la Roland Garros!”.

În finalul discursului, Jelena Ostapenko a trimis “bezele” către loja care a susţinut-o: ”Mulţumesc echipei, mamei, agentului meu, tuturor celor care m-au susţinut în această săptămână! Thank you, guys!”, a conchis letona la Eurosport.

loading...

Be the first to comment on "Simona Halep a pierdut, 6-4, 4-6, 3-6, finala de la Roland Garros, cu Jelena Ostapenko"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*