Simte Becali că se întoarce la închisoare? Dosarul care îi poate pune “capac”

colaj-gigi-la-puscarie

Gigi Becali pare că simte din nou că se strânge laţul în ceea ce-l priveşte, din punct de vedere penal, şi a organizat o conferinţă de presă în care s-a disculpat de posibilele probleme pe care le-ar putea avea cu DNA-ul.

Principala problemă a latifundiarului e reprezentată acum de Dosarul Avicola, în care este cercetat penal de procurorii Parchetului General, fiind acuzat de înşelăciune şi abuz în serviciu. Firma preluată de la stat este acum în faliment, iar salariaţii şi creditorii Avicola Iaşi l-au dat, de asemenea, în judecată pe Becali, pentru datorii de aproximativ 32 milioane euro, conform RTV.

Becali este urmărit penal de Parchetul General pentru înşelăciune şi abuz în serviciu în cazul Avicola Iaşi, societate pe care a preluat-o de la stat în 2004. În 2013, Becali a fost oprit de poliţişti pe Aeroportul Otopeni, când încerca să părăsească ţara, cu destinaţia Israel, omul de afaceri fiind anunţat că este urmărit penal în acest dosar şi că nu are voie să părăsească ţara.

Activele Avicola Iaşi au fost scoase la licitaţie de zeci de ori, fără să-şi găsească cumpărător. Preţul de pornire era de 10 milioane de euro. Becali deţine peste 85% din acţiunile firmei.

“Am băgat 15 milioane în Avicola şi i-am pierdut pe toţi. Cum adică am falimentat firma? Păi am falimentat banii mei? A fost nevoie să bag o dată 2 milioane, altădată 1 milion, altădată 2 milioane şi tot aşa. În total, 15 milioane de euro. Păi cum să fiu condamnat într-o afacere în care am fost prost şi am pierdut bani?”, a spus latifundiarul într-o conferinţă de presă organizată azi.

Pentru a întări faptul că nu are cum să fie condamnat din nou, Becali a pus din nou “placa” uzitată des în ultimul referitor la ieşirea din viaţa publică. În teorie, creditorul Stelei nu mai vorbeşte cu presa şi nu mai apare în media, dar realitatea e cu totul alta: zilnic acesta a început să intre la emisiuni şi să organizeze conferinţe de presă. “Ies din viaţa publică şi gata, nu au ce să îmi mai facă. Nu mai fac nici politică, nu mai fac nimic”, a mai spus fostul condamnat azi, pentru ca apoi să evoce un episod recent, care să confirme, în viziunea sa, faptul că este un cetăţean model: “I-am vândut lui nea Mitică un teren. L-am dat cu 400.000 de euro. Era terenul meu, însă am pus un nepot să semneze. Eu nu mai fac nimic, nu mai semnez nimic. Aşa nu au cum să mă mai lege, ce pot să îmi facă dacă ies din viaţa publică şi nu mai acţionez în niciun domeniu? Eu nu mai risc puşcărie nici măcar o zi: eu nu mai fac nimic, din nimic nu poţi să fii închis. Nici sfaturi nu dau, că pot să fiu complice. Eu de acum încolo fac “nimic”, nu mă interesează că pierd bani. Ies din viaţa publică şi gata”.

Becali nu a alocat foarte mult timp din conferinţa de presă Stelei, însă a menţionat încă o dată că Gică Popescu şi Mihai Stoica se vor ocupa de destinele grupării odată ieşiţi din închisoare. Creditorul susţine că ia în calcul în continuare vânzarea echipei, dar doar în măsura în care aceasta nu va mai produce profit.

“Vând tot ce am. Şi pe Steaua o vând peste câţiva ani, dacă nu o să mai fie pe profit. Dar eu cred că vom lua campionatul an de an, vom domina Liga 1 şi vom juca în Champions League. Aşa, poate o voi păstra. Dar de echipă se vor ocupa Mihai Stoica şi Gică Popescu, ei lucrează de un an la un proiect. Dar ei nu vor avea dreptul la semnătură, pentru că aşa spune legea. Vor fi sfătuitori, de toate actele se va ocupa Argăseală”, a conchis Becali.

sursa prosport.ro

loading...

Be the first to comment on "Simte Becali că se întoarce la închisoare? Dosarul care îi poate pune “capac”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*