STIREA ZILEI: Ion Iliescu, URMĂRIT PENAL pentru infracţiuni contra umanităţii

ion-iliescu-codrin-prisecaru

Catalin Lupasteanu – Mediafax –

Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane, au declarat oficiali din Parchetul ICCJ. Parchetul ICCJ a anunţat, miercuri, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

DOSARUL Mineriadei: Ion Iliescu, URMĂRIT PENAL pentru infracţiuni contra umanităţii (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Oficiali din Parchetul instenţei supreme au declarat pentru MEDIAFAX că în dosarul mineriadei a început urmărirea penală împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, iar acestuia i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

Aceleaşi surse au declarat pentru MEDIAFAX că Ion Iliescu va fi chemat din nou la Parchetul instanţei supreme, în perioada următoare, pentru declaraţii în acest dosar.

–>

Ion Iliescu a fost citat, miercuri dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme, unde a stat aproximativ o oră.

El nu a făcut declaraţii nici la intrarea, nici la ieşirea din sediul Parchetului.

mai multe pe mediafax.ro

loading...

Be the first to comment on "STIREA ZILEI: Ion Iliescu, URMĂRIT PENAL pentru infracţiuni contra umanităţii"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*