Talpeş: În şase luni, voi dezvălui numele celor trimişi de Moscova în timpul Revoluţiei pentru a forma noul guvern român

talpes

Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, a dezvăluit că are o listă a persoanelor care, pe 17 decembrie 1989, au fost trimise de Moscova pentru a forma noua putere în România, după Revoluţie. Talpeş spune că acestea se aflau la bordul unui avion care a fost întors de la Bucureşti şi că fac şi astăzi parte din viaţa publică în România.

Ioan Talpeş, fostul director al SIE, a dezvăluit luni, în cadrul emisiunii Secretele Labirintului difuzată din toamna aceasta de postul Prima TV, că deţine o listă a persoanelor pe care Moscova a încercat să le trimită la Bucureşti cu zile bune înainte de izbucnirea violenţelor din timpul Revoluţiei. Aceste persoane, aflate la bordul unui avion întors din drum pe 17 decembrie, urmau să formeze noul palier de putere în România, să joace rolurile unor feţe noi, din exteriorul nomenclaturii, a explicat Talpeş.

Ioan Talpeş: Am documente, acţiuni şi măsuri pe care le-am asociat şi analizat, pot să şi probez unele dintre acestea. Cea mai cunoscută este aceea cu avionul întors, pe 17 decembrie, plin cu personaje de nivel destul de înalt, care nu erau în sistemul de putere la data aceea, dar care erau pregătite pentru viitorul sistem de putere şi care ar fi trebuit să facă parte dintre cei care veneau în schimbarea care urma să se producă.

Cristian Unteanu: De unde venea avionul? Ioan Talpeş: De la Moscova. Ca să vă liniştesc, au fost şi alţii care au fost dirijaţi spre Occident. Ei urmau să acţioneze la momentul de ruptură şi să vină din afară ca o speranţă a noii lumi. Aveau şi calitatea pentru a ne linişti, veneau ca speranţă.

Cristian Unteanu: Aveţi şi o listă?

Ioan Talpeş: Nu ştiu dacă ar trebui să încep eu cu această listă. Dar, dacă ei doresc, eu o pot furniza.

Cristian Unteanu: Şi de ce nu o daţi?

Ioan Talpeş: Consider că şi la ora actuală opinia publică din România nu este pregătită să înţeleagă despre ce este vorba.

Cristian Unteanu: De ce? Nu e la fel de deşteaptă precum ceilalţi?

Ioan Talpeş: Categoric. N-a avut nicio şansă, vă spun eu. În explozia asta a tabloidelor, cu toate minunile şi cu toate acuzele care nici măcar nu trebuie demonstrate, care a invadat România şi modul de percepere – este clar că n-am putut să ne pregătim.

Să dăm şansa celor care au organizat această acţiune să publice singuri lista. Sunt sigur că vor înţelege asta. Am acceptat această emisiune şi pentru că vreau să înţeleagă odată că, fără adevărurile lor, România va continua această rătăcire în încercarea de autodevorare, nu de autocunoaştere în care se găseşte. Dacă nu, în şase luni mă puteţi executa. Să ştiţi că pe unii dintre ei îi cunosc foarte bine.

Cristian Unteanu: Ştiţi cumva răspunsul la întrebarea: „21-22, cine ne-a-mpuşcat pe noi?”

Ioan Talpeş: 21-22? Cine-a tras în noi? Vă rog. Va trebui o dată să fim serioşi cu noi însine. Tot ce s-a întâmplat în România de fapt a fost o acţiune de intoxicare, fantastică, din exterior. Pentru a determina tot ceea ce se aştepta.

loading...

1 Comment on "Talpeş: În şase luni, voi dezvălui numele celor trimişi de Moscova în timpul Revoluţiei pentru a forma noul guvern român"

  1. SZÉKELY Gyula | 28/10/2015 at 19:58 | Reply

    Ioan Talpeş :” Consider că şi la ora actuală opinia publică din România nu este pregătită să înţeleagă despre ce este vorba. ”

    NU ? Toţi suntem “proşti ” ?

    Talpeş fii mai serios ,
    nu ne “prosti”
    şi pe faţă şi pe dos !

Leave a comment

Your email address will not be published.


*