ULTIMA ORA! L-au iertat pentru ca l-a turnat pe BASESCU?

penalti

Gheorghe Stefan zis Penalty a fost eliberat din arestul preventiv si plasat in arest la domiciliu. Despre omul de afaceri se spune ca ar fi colaborat cu autoritatile, carora le-ar fi descris cum banii ar fi ajuns in campania electorala a lui Basescu:

Minuta ICCJ pentru stiripesurse.ro

Admite cererea formulată de inculpatul Ştefan Gheorghe şi în consecinţă: În temeiul art.242 alin.2 C.pr.pen., dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ştefan Gheorghe cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul art.221

alin.1 şi 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu inculpatul Ştefan Gheorghe are următoarele obligaţii:

– să nu părăsească imobilul în care locuieşte, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza;

– să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

– să nu comunice cu inculpaţii Cocoş Dorin, Dumitru Nicolae şi Sandu Gabriel şi cu martorii din cauză, direct sau indirect, respectiv Florică Claudiu Ionuţ, Stan Dragoş Şerban, Ujeniuc Adrian, Eftene Sorin Cristian, Bejinariu Eugen, Marin Gabriel, Bercu Manuel, Niculae Maria, Tomi Răzvan, Drăgan Ioana Candida, Mazilu Luminiţa Cecilia, Colman Aurelian Cristian, Muraru Gabriel, Draghiş Decebal Silviu, Goicea Elena Alexandra, Stoica Laurenţiu, Gâdea Clitemnestra, Vlădescu Claudia Diana, Abi Chanine Khalil, Barabaş Horia Cătălin, Besciu Dan, Marin Gabriel, Andrei Vasile, Fortuneanu Adrian, Vasile Viorel.

În temeiul art. 221 alin. 7 C.pr.pen., inculpatul are obligaţia să informeze autoritatea desemnată cu supravegherea –

respectiv organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte – şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza, în situaţia în care părăseşte imobilul fără permisiunea organului judiciar pe o durată de timp strict necesară, în cazuri urgente şi pentru motive întemeiate. În baza art. 221 alin. 4 şi 11 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Dispune punerea în libertate a inculpatului Ştefan Gheorghe, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 15/U din 29.10.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr.3778/1/2014, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în suma de 25 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune efectuarea comunicărilor prevăzute de art.221 alin.8 C.pr.pen.. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, azi 07 aprilie 2015.

Gheorghe Ștefan, primarul demisionar din Piatra-Neamț, a schimbat tactica pentru a scăpa din arestul preventiv. Cel supranumit Pinalti a turnat tot la DNA, iar acum a primit vestea cea mare. ÎCCJ a anunțat că va fi plasat în arest la domiciliu, după ce magistrații au  admis cererea sa.

Minuta ICCC

loading...

Be the first to comment on "ULTIMA ORA! L-au iertat pentru ca l-a turnat pe BASESCU?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*