Vasile Blaga: Rectificarea bugetară arată disperarea lui Ponta de a controla PSD

blaga1

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a criticat, luni, la finalul şedinţei PNL, tăierile de fonduri de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, dar şi de la Ministerul Apărării, precizând că rectificarea bugetară prezentată de PSD acoperă doar necesităţi politice şi populiste.
“Rectificarea bugetară nu îndreaptă bugetul către politici publice importante, ci acoperă numai necesităţi politice şi populiste. (…) reprezintă disperarea lui Ponta de a controla PSD prin alocarea unor sume pentru baronii PSD. În condiţiile unei colectări mai bune nu ar trebui tăiat niciun leu de la Sănătate, unde necesarul este cu mult peste bugetul aprobat, iar păstrarea sumelor Ministerului Sănătăţii ar fi permis finanţarea mai bună a programelor din sănătate” a afirmat Vasile Blaga.

Cât priveşte tăierea de aproape 1 miliard de lei de la Ministerul Transporturilor, bani de investiţii şi de cofinanţare a proiectelor europene, copreşedintele PNL a afirmat că prin această măsură Guvernul dă “un şut unor fonduri venite gratis în România şi preferă să redirecţioneze banii către baronii PSD pentru a fi cheltuiţi în preajma alegerilor”.

“Se taie aproape 1 miliard de lei de la Ministerul Transporturilor, bani de investiţii. Tot prin această tăiere de la Ministerul Transporturilor, a banilor de confinanţarea a proiectelor europene, se arată că un şut unor fonduri venite gratis în România şi preferă să redirecţioneze banii către baronii PSD pentru a fi cheltuiţi în preajma alegerilor”, a mai declarat Vasile Blaga.

Liderul PNL a mai atras atenţia şi asupra faptului că deşi premierul a semnat Pactul de la Cotroceni şi a declarat că este de acord cu alocarea a 2% din PIB către Ministerul Apărării, rectificarea bugetară, aflată în dezbatere, prevede o tăiere de 100 de milioane de lei, din fondurile destinate Apărării, în actualul context geostrategic.

“În situaţia geostrategică delicată, Ponta a semnat şi pactul de la Cotroceni, susţinând şi dânsul că PSD este de acord cu un buget de 2% pentru Ministerul Apărării, dar iată că taie şi de la Apărare 100 de milioane de lei”, a subliniat Vasile Blaga.

În ceea ce priveşte situaţia TVR, Blaga a afirmat că, tăierea fondurilor Televiziunii Publice de către Guvern „arată foarte clar dorinţa de politizarea a acestei instituţii”.

Rectificarea reprezintă în opinia liderului PNL „disperarea lui Ponta de a controla PSD prin alocarea unor sume pentru baronii PSD”, precizând că „ce vor rezolva prin această rectificare este, în primul rând, o creşetere iresponsabilă a deficitului prin care Ponta doreste o relaxare fiscală”.

Vasile Blaga a mai subliniat că nu s-a prezentat public dacă actuala rectificare bugetară se face în baza unui aviz exprimat de Consiliului Fiscal, precizând că este pentru prima dată după 1990, când asistăm la o rectificare bugetară care se face la sediul unui partid, nu la sediul Guvernului, „bugetul ţării transformându-se astfel în puşculiţa PSD”.

Vasile Blaga a mai afirmat că aşa cum Liviu Dragnea, în calitate de ministru al Dezvoltării, „prin pixul lui, nu prin hotărâre de guvern a alocat bani (pentru baronii locali – n.r.) de la Ministerul Dezvoltării”, tot astfel, „acum Ponta face acest lucru cu întreg bugetul de stat al României”. “Ce mi-e Ponta, ce mi-e Dragnea”, a conchis el.

loading...

1 Comment on "Vasile Blaga: Rectificarea bugetară arată disperarea lui Ponta de a controla PSD"

  1. markwilliams | 27/07/2015 at 20:52 | Reply

    Al dreakului pix..cum este el titular al tuturor deciziilor ..Mi se pare incredibil ca se taie din nou de la INVESTITII si mai ales miliardul de lei de la transporturi este deja o bataie de joc la adresa tuturor platitorilor de accize,de taxe auto ..de rtovigniet..de mai stiu eu ce/
    Cum a fost posibil ca banii alocati SA NU FIE CHELTUITI conform documentatiilor preliminare care au stat la baza alocarii sumelor initial??
    CINE SE FACE VINOVAT?? asta nu o mai determina nimeni?? de ce nu s-au promovat proiectele de infrastructura pe foinduri neramb ursabile??Cine nu s-a ocupat si de ce?? Platim functii si functionari ..cu bani grei CA SA CE??? sa nu lucreze? Sa nu se implice? sa nu raspunda??
    CINE POATE SADESCOPERE DE CE UN MILIARD DE LEI NU S_A INVESTIT ???????????????

Leave a comment

Your email address will not be published.


*